După ani și ani de tergiversări, câteva din­tre marile dosare de corupție se apropie de final. Nu sunt, așa cum poate v-ați aștepta, dosarele baronilor locali – acestea zac în continuare prin un­ghere întunecate ale ins­tanțelor românești –, sunt cel al fostului premier Năs­tase și cel al fostului mi­nistru al Agriculturii Mu­re­șan. În ambele cazuri, ter­menul de prescripție se apropie de sfârșit. Năstase explica săptămâna trecută că nu este interesat de în­cetarea procesului pe prescripție și că va cere continuarea acestuia pentru a-și do­vedi nevinovăția. Ceea ce omite să spună fostul premier este că, dacă procesul va continua după împlinirea termenului de prescripție și dacă instanța îl va considera totuși vinovat de comiterea unei fapte pe­nale, aplicarea unei pedepse este im­po­sibilă. Adică domnul Năstase poate fi într-adevăr achitat după împlinirea termenului de prescripție, dar nu va putea fi, în ni­ciun scenariu, condamnat. Așadar, nu ris­că nimic cerând continuarea pro­ce­sului.

Tot la ÎCCJ și tot în aceste zile, se judecă și procesul senatorului Voicu, care pa­trona o adevărată rețea prin intermediul căreia politicienii obțineau soluții fa­vo­rabile din partea instanțelor de judecată. Acest dosar și cel care o privește pe doam­na Bârsan au zguduit din temelii justiția românească, generând pensionarea multor judecători de la Înalta Curte și deschizând drumul unor judecători mai tineri spre ins­tanța supremă. Poate că această schim­bare de generație, împreună cu schim­barea echipei de conducere de la ÎCCJ a făcut posibilă abordarea diferită a do­sa­relor complexe. Vă reamintesc faptul că, acum câțiva ani, judecătorilor care dădeau termene la interval de două săptămâni le-au fost luate dosarele, căci le judecau prea re­pe­de. Acum asta a devenit re­gula la ÎCCJ în dosarele ca­re se apropie de pre­scrip­ție. E o schimbare în­cu­ra­ja­toare, chiar dacă v