O şefă din Poşta Română dădea informaţii telefonic colegilor din teritoriu, în timp ce călătorea cu metroul, liniştindu-i că regionalele nu vor fi desfiinţate, ci reorganizate „ca să poată fi daţi PDL-iştii la o parte“.
Luni a fost o zi grea pentru cei 35.000 de angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR). Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, a anunţat demiterea primilor 100 de directori ai Poştei Române din cei aproape 1.000 pe care îi va da afară în următoarele trei luni.
Peste 50 de lideri de sindicat din teritoriu au fost la Bucureşti pentru a afla direct de la sursă (ministrul Nica şi directorul general al Poştei, Ion Smeeianu) care va fi soarta celor pe care îi reprezintă.
Concluzia discuţiilor a fost suficient de limpede pentru sindicalişti: tăiem costuri, dăm afară, reorganizăm. „Vreau să menţionez că modul în care a fost furată această companie de conducerea anterioară nu s-a mai înregistrat decât în câteva ţări din Africa", a tunat ministrul Comunicaţiilor.
Şedinţa din subteran
După ora 20.00, ştirile de la întâlnirea liderilor Poştei Române făcuseră deja înconjurul ţării mai rapid decât o scrisoare Prioripost. Însă discuţiile „off the record" de-abia acum începeau.
Pe un peron al magistralei de metrou de la staţia Unirii, o doamnă îmbrăcată „office" vorbea atât de tare la telefon de parcă ar fi vrut să concureze cu vocea din difuzoarele care anunţau sosirea trenului spre staţia Preciziei.
„Nu am putut să vă sun, săptămâna trecută am ajuns acasă numai după ora 11.00 seara. Lucrăm la organigrame", se plângea aparenta corporatistă. Trenul spre Preciziei a ajuns în staţie, amândouă ne-am urcat în metrou şi coincidenţa a făcut să ocupăm locuri alăturate.
Şi de-abia acum au început convorbirile serioase, netulburate nici de huruitul metroului, nici de pierderile de semn