Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când buna-credinţă este suspendată

Publicat in Adevarul, miercuri 23 mai 2012 ·

Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

Am zis: e încă tânăr, are o carieră politică în faţă, nu se va compromite de dragul bătrânelor coţofene din partid. Un prim-ministru care merită o şansă. Iar Ponta chiar a dat câteva semne că va înlocui vorbăria ieftină din Opoziţie cu discursul sobru al exercitării Puterii.

Nimeni nu aştepta minuni, nimeni nu cerea luna de pe cer. Ba chiar eram pregătiţi (şi vom fi mereu) să sprijinim măsuri corecte, chiar dacă nepopulare. Nu poţi acuza Guvernul că nu dă de unde nu are. Important e să demonstreze bună-credinţă în administrarea ţării.

Iată însă că prin zidurile de beton ale Palatului Victoria, dinspre biroul primului-ministru, ţâşneşte o rea-credinţă cutremurătoare. Apărându-şi clientul ca la Mărăşeşti, avocaţii lui Adrian Năstase au scos la lumină un document revoltător: adresa trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin care instituţia guvernamentală anunţa că renunţă la calitatea de parte civilă în dosarul „Trofeul Calităţii".

Hârtia e semnată de un oarecare Constantin Adrian Balaban Grăjdan, colonel în rezervă care fusese numit în funcţie de câteva zile, şi poartă pecetea Guvernului României. Numirea lui Grăjdan a fost făcută de Victor Ponta personal, într-un joc care a inclus şi trecerea Inspectoratului de Stat în Construcţii de la Ministerul Dezvoltării în subordinea directă a primului-ministru. Decizie luată în chiar prima şedinţă de Guvern, semn că era prioritate zero, la concurenţă cu salariile şi cu pensiile...

Despre această faptă vitejească, domnul Ponta n-a suflat o vorbuliţă în cele 1.743 de apariţii zilnice pe ecranele televizoarelor (mai are puţin şi-l depăşeşte pe Traian Băsescu în vremurile de g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum o ora
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Ramzan Kadîrov s-a întâlnit cu Putin şi i-a oferit mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în războiul cu Ucraina

HotNews acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. ​L

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum 2 ore
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bombă de aviație de 100 de kilograme, descoperită în timpul unor lucrări de excavare, în municipiul Satu Mare

G4Media acum 15 minute
Bombă de 100 de kilograme, descoperită în timpul unor lucrări de excavare. Pompierii pirotehnicieni au ridicat muniţia și au depozitat-o în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj. Bomba

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 9 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 8 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 10 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°