A şasea săptămână de la Paşti aduce zile însemnate şi în Calendarul popular al românilor: Miercurea Bălţatelor sau Pestriţele - ţinută pentru primejdii - şi joia Înălţării Domului, ce vine odată cu Ispasul şi… Paştile Cailor.

Sărbătoare populară aproape dată uitării, Bălţatele sau Pestriţele se serbau timp de două zile, una dintre acestea fiind miercurea de dinaintea Ispasului iar cealaltă, vinerea de după Ispas. În prima zi se lucra până la amiază, după care se ţinea sărbătoarea, urmând ca, în ce-a de-a doua zi, lucrurile să se desfăşoare pe dos, dimineaţa se ţinea sărbătoarea iar după masă se muncea. Miercurea Bălţatelor era o zi magică, zi în care se culegeau plante bune de leac şi de dragoste, fermecătoarele încercau, încă din zorii zilei, să ia mana câmpului şi laptele vitelor iar femeile suflau în bucium ca să le îndepărteze vrăjile. Se povesteşte că în noaptea aceasta înfloreşte feriga. Tot acum înfloreşte şi se scutură floarea de alun iar cine o culege şi o bea, scăpă de orice boală. Alte practici şi obiceiuri magice cu un pronunţat caracter apotropaic vorbesc despre atingerea vitelor cu frunze de leuştean pentru a le proteja de strigoi, precum şi de împodobirea ferestrelor, uşilor şi porţilor cu această plantă magică, ce apară oamenii de sufletele rătăcitoare şi de duhurile rele.

Joi, la Paştile Cailor…

Calul a fost considerat dintotdeauna un animal sacru, fiindu-i atribuită de multe ori conştiinţa misterelor divine. În mitologia nordică, Dag, zeul teutonic al Zilei, a fost dus la ceruri de un armăsar alb, care a împrăştiat lumina peste întreaga lume. Tot ca simbol solar, calul apare trăgând carul ceresc al lui Apollo, pe cel al lui Mithras, precum şi carul de foc al Sfântului Ilie. În poveştile româneşti apare calul năzdrăvan iar în legendele creştine, calul purtător al călăreţilor sacri: Sf. Gheorghe, Sf. Martin, Sf. Hubertus sau