Miercuri, 23 mai, s-a inaugurat sala de gimnastică de la Colegiul „Costache Negruzzi" din Iaşi care a fost amenajată pe 400 de metri pătraţi şi în care s-au investit aproape 900.000 de lei.
Elevii de la Colegiul „Costache Negruzzi" vor face ora de sport într-o sală inaugurată miercuri, 23 mai. Lucrările au durat din luna iulie a anului trecut, iar sala de gimnastică a fost amenajată pe 400 de metri pătraţi.
Valoarea investiţiei se ridică la aproape 900.000 de lei, dintre care 150.000 de lei au fost acordaţi de Primăria Iaşi, restul provenind de la Minsiterul Educaţiei.
Tragedie la sala de sport: Un student la Politehnica din Iaşi a murit în timpul orei (UPDATE, FOTO şi VIDEO)
„Clădirea era într-o stare extrem de deteriorată, de necesară pentru că la 50 de colective de copii se făceau uneori orele de sport şi cu câte 4 clase în aceeaşi sală de sport. Am lansat proiectul, Primăria a fost receptivă şi a contribuit cu sumele legate de proiectare şi de amenajare şi dotare. Lucrarea şi finanţarea au decurs în ritm destul de bun în vreme de criză. Valoarea totală este de aproape 900.000 de lei cu tot cu dotări, s-a lărgit spaţiul, există o sală mare de gimnastică, de atletism pentru jocuri neagresive, una pentru tenis de masă, pentru cercuri sportive, şah, dans sportiv", spune profesorul Camelia Gavrilă, directorul Colegiului „Costache Negruzzi" din Iaşi.
Iaşi: Părinţii, obligaţi să se aboneze la catalogul electronic (AUDIO)
Conform proiectului s-a înlocuit pardoseala, tavanul, tâmplăria, instalaţiile termice, electrice şi sanitare.
La inaugurarea sălii de gimnastică au participat primarul Gheorghe Nichita, prefectul Marian Bosianu şi deputaţii Cristina Dobre şi Cristian Adomniţei.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!