În 2008, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru achiziţia unei case cu curte
Una din 20 de „case cu curte” scoase la vânzare în Braşov are preţul de sub 60.000 de euro. Deşi nu este vorba de un volum foarte mare, este de remarcat faptul că, în urmă cu trei ani de zile, oferta de locuinţe cu un preţ de vânzare de 60.000 de euro era egală cu zero, susţine portalul imobiliare.ro.
Înainte de declanşarea crizei, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru achiziţia unei case la curte într-unul dintre marile oraşe ale ţării. Cu o asemenea sumă puteai cumpăra, spre exemplu, o vilă nou-construită (eventual la roşu sau la gri) într-una dintre localităţile limitrofe. După un declin de patru ani al preţurilor din imobiliare însă, şi vânzătorii de pe acest segment al pieţei rezidenţiale fac eforturi să se adapteze la situaţia din piaţă. O parte dintre aceştia încearcă chiar să se încadreze în pragul de 60.000 de euro impus de programul Prima Casă pentru locuinţele finalizate, dat fiind că în această direcţie se îndreaptă momentan şi cea mai mare parte din cerere. De cele mai multe ori însă, astfel de oferte se regăsesc la periferia marilor oraşe sau în localităţile-satelit ale acestora, mai arată portalul citat. În 2008, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru achiziţia unei case cu curte
Una din 20 de „case cu curte” scoase la vânzare în Braşov are preţul de sub 60.000 de euro. Deşi nu este vorba de un volum foarte mare, este de remarcat faptul că, în urmă cu trei ani de zile, oferta de locuinţe cu un preţ de vânzare de 60.000 de euro era egală cu zero, susţine portalul imobiliare.ro.
Înainte de declanşarea crizei, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru achiziţia unei case la curte într-unul dintre marile oraşe ale ţării.