Fosta studentă la Medicină Carmen Bejan, condamnată pentru participarea la uciderea şi tranşarea unui bărbat, a născut la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, însă copilul a murit la naştere, din cauza unor malformaţii.
Bejan Carmena fost transportată la Spitalul Universitar din Capitală, marţi noaptea, fiind însărcinată în 39 de săptămâni. Copilul născut a fost o fetiţă care avea malfomaţii la plămâni şi la inimă şi care a supravieţuit doar o oră după venirea pe lume, au declarat, pentru Mediafax, surse medicale. Bebeluşul ar fi avut şi hernie diafragmatică congenitală. Această afecţiune, spun medicii neonatologi, este consecutivă urcării viscerelor abdominale, printr-o breşă a diafragmului.“Viscerele comprimă astfel mai mult sau mai puţin intens plămânii şi inima. Se traduce prin faptul că plămânii sunt insuficient dezvoltaţi şi prin malformaţii cardiace. Ecografia permite diagnosticarea unei hernii diafragmatice congenitale în timpul sarcinii şi asigurarea unei mai bune tratări în perioada postnatală. La naştere, această hernie se manifestă printr-o insuficienţă gravă şi acută a respiraţiei. Tratamentul comportă, în general, o reanimare imediată, mai ales respiratorie, urmată de o suturare chirurgicală a diafragmului”, a explicat un medic neonatolog.
Deţinuta a beneficiat, pe durata sarcinii, de toată asistenţa medicală necesară, fiind supravegheată atât de medici din spitalele penitenciar, cât şi de specialişti de la spitalele publice şi fiindu-i făcute opt ecografii, susţin reprezentanţi ai Administraţiei Naţinale a Penitenciarelor. “Pe perioada sarcinii, au fost respectate toate procedurile specifice, persoana în cauză fiind supravegheată şi investigată medical (clinic şi paraclinic) atât de medici specialişti din reţeaua Ministerului Sănătăţii, cât şi de cei din cadrul sistemul Administraţiei Penitenciare. În acest sens, pe lângă