Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retragerea franceză din Afganistan va fi "coordonată" cu NATO

Publicat in Adevarul, vineri 25 mai 2012 ·

Retragerea anticipată a trupelor franceze se va face în mod "ordonat" şi "coordonat" cu aliaţii din coaliţia NATO în Afganistan, a declarat vineri preşedintele francez François Hollande, aflat într-o vizită-surpriză în această ţară, relatează AFP.

Dezangajarea, prevăzută până la sfârşitul lui 2012, va fi pusă în aplicare "în bună înţelegere cu aliaţii noştri", în special cu preşedintele american Barack Obama, a adăugat Hollande, la Baza Nijrab din Kapisa, la nord-est de Kabul, provincie în care sunt staţionaţi majoritatea militarilor francezi.

Preşedintele francez a ajuns vineri dimineaţa la Kabul, unde efectuează o vizită-surpriză de câteva ore, însoţit de miniştrii Apărării Jean-Yves Le Drian şi de Externe Laurent Fabius.

Potrivit anturajului său, preşedintele, care este şi comandantul-suprem al armatei, doreşte să le "explice el-însuşi" militarilor francezi de ce a hotărât să le devanseze retragerea la sfârşitul lui 2012, cu un an înainte de data prevăzută de către predecesorul său Nicolas Sarkozy şi cu doi ani înainte de retragerea restului forţelor NATO.

"Este o hotărâre suverană. Doar Franţa poate angaja Franţa. Ea va fi pusă în aplicare în bună înţelegere cu aliaţii noştri, în special cu preşedintele Obama, care înţelege motivele acesteia, şi în stânsă consultare cu autorităţile afgane", a declarat Hollande.

"Ameninţarea terorismului care viza atât teritoriul nostru, cât şi pe cel al aliaţilor noştri, provenind din Afganistan, fără să fi dispărut în totalitate, a fost în parte înăbuşită", a mai explicat el.

"Franţa îşi menţine legăturile cu această ţară. Noi ne vom continua proiectele de dezvoltare" în Kapisa şi Surobi, două teritorii a căror securitate se află de mai mult timp sub controlul armatei franceze, în cadrul Forţei NATO (ISAF), a subliniat Hollande.

"Nu aliaţii sunt cei care să definească viitorul Afganistanu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 57 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 59 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 37 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 18 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum o ora
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°