Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZIUA CÂND A MURIT IISUS: Data exactă a CRUCIFICĂRII Mântuitorului, stabilită pe baza activităţii seismice

Publicat in Romania Libera, vineri 25 mai 2012 ·

Conform unei cercetări care leagă crucificarea lui Iisus de activitatea seismică din acea perioadă, Mântuitorul ar fi fost crucificat la 3 aprilie, anul 33. Evanghelia după Matei menţionează că atunci când Iisus stătea pe cruce, un cutremur puternic a zguduit zona iar cerul s-a întunecat, potrivit Mediafax.

Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geologice şi astrale existente din acea perioadă pentru a afla ziua cea mai probabilă în care a fost răstignit Iisus.

Citeşte şi DESCOPERIREA care ar putea atesta oraşul Bethleem din Biblie

Geologul Jefferson Williams, de la Supersonic Geophysical, şi colegi de la Centrul German de Cercetare al Geologiei au studiat mostre de sol de pe lângă plaja Ein Gedi, apropiată de Marea Moartă, inforemază Daily Mail.

Cercetătorii au mers până la straturile mai adânci de sol pentru a descoperi două cutremure însemnate. Unul dintre cutremure s-a întâmplat în anul 31 Î.e.n, iar celălalt în undeva în perioada 26-36 E.n.

Citeşte şi Înălţarea Domnului. Care este semnificaţia sărbătorii

William a menţionat că cel de-al doilea cutremur a avut loc în timpul când Pilat din Pont era procuror în Iudeea. El a precizat că se ştia ziua şi luna, dar nu şi anul cu exactitate.

După ce a pus cap la cap toate informaţiile, din Biblie, astronomice şi geologice, el consideră că data cea mai probabilă a crucificării lui Iisus a fost 3 aprilie 33.

Citeşte şi FOTO: MINUNILE LUMII PE GOOGLE MAPS. Chipul lui Iisus, zvastici şi lacuri sângerii

Conform unei cercetări care leagă crucificarea lui Iisus de activitatea seismică din acea perioadă, Mântuitorul ar fi fost crucificat la 3 aprilie, anul 33. Evanghelia după Matei menţionează că atunci când Iisus stătea pe cruce, un cutremur puternic a zguduit zona iar cerul s-a întunecat, potrivit Mediafax.

Oamenii de ştiinţă au verificat datele seismice, geolog

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum o ora
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 2 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană are nevoie de 500 de miliarde de euro pentru a se apăra

Wall-Street.ro acum 52 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi în timpul summitului european că blocul comunitar va avea nevoie în următorul deceniu de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, transmite agenţia EFE, conform Ager

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°