Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unii au scăpat de „coşmarul" numerelor bulgăreşti Cum pierde statul român sute de procese, la Constanţa, din cauza taxei de poluare

Publicat in Ziua Constanta, vineri 25 mai 2012 ·

Prima decizie favorabilă unui utilizator de autoturism înmatriculat în alt stat a fost dată, în 2008, de judecătorii Tribunalului Tulcea

Conform datelor puse la dispoziţie de către Serviciul Rutier Constanţa, la nivelul judeţului există, înregistrate, 5.100 de automobile înmatriculate în alte state, membre ale Uniunii Europene. Majoritatea autoturismelor sunt înregistrate în Bulgaria, iar puţini dintre utilizatorii acestora s-au hotărât să le înmatriculeze în România plătind toate taxele, inclusiv pe cea de poluare. Mai mulţi sunt cei care au ales calea instanţelor de judecată pentru a obţine numere de înmatriculare româneşti. Conform Portalului instanţelor de judecată, numai pe rolul Curţii de Apel Constanţa există înregistrate aproape 2.000 de litigii având ca obiecte „Înmatriculare fără plata taxei de poluare" ori „Restituire taxă de poluare". De menţionat că cei care utilizează un automobil înmatriculat în alt stat şi doresc să scape de orice coşmar trebuie să ştie că, pentru realizarea dosarului, au nevoie de 14 documente, dar şi de multă răbdare.

Autorităţile constănţene informează că pentru a efectua prima înmatriculare în România ai nevoie de o cerere tip, de cartea de identitate a vehiculului, dar şi de fişa de înmatriculare, cu viza agenţiei fiscale. Lista continuă cu prezentarea actul de proprietate, cu documentele de înmatriculare străine şi traduceri legalizate ale acestora, plăcile cu numerele de înmatriculare străin, actul vamal (dacă vehiculul provine din afara Uniunii Europene), certificatul de autenticitate - R.A.R (cu excepţia vehiculelor noi), inspecţia tehnică periodică şi poliţa de asigurare obligatorie. Mai mult decât atât, pentru dosar mai ai nevoie de achitarea taxei pe poluare pentru autovehicule, la Administraţia Finanţelor Publice, taxa de înmatriculare auto - Consiliul Local, contravaloarea certificatului de înmatriculare şi a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 35 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 28 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°