Bine își intitulează prolifica autoare Lavinia Betea volumul Povești din Cartierul Primăverii (București, Editura Curtea Veche, 2010, 310 p.): nu altceva decît povești rostite de locuitorii faimosului cartier adună, prin intermediul interviurilor ei, jurnalista și universitara în jurul căreia, nu cu mult înainte, se stîrnise un imens scandal mediatic ajuns în justiție și înmormîntat acolo de un verdict. La urma urmei, ce alt­ceva se putea obține prin interviuri? Mărturii cu destule detalii autentice, luate din realitate, dar brăzdate subsidiar de preocuparea de a salva aparențele. Care aparențe? Cele că privilegiații din faimosul cartier al elitelor din vremea comunismului trăiau și ele, cu necazuri și cu bucurii, cu întristări și cu veselie – dar veselia și bucuria sînt lăsate, îndeobște, deoparte, din tactul de a nu epata lumea care, pe atunci, o ducea mult mai rău –, mai degrabă sub teroarea Partidului Unic decît ca privilegiu obținut din partea aceluia. Modelul cărții este bine cunoscut, chiar dacă nu și declarat. Mă refer la ziarista și scriitoarea poloneză Teresa Toranska, exploratoare a acelorași medii în Polonia, cu merite reale pentru cunoașterea lor, dar fără nimic din factura militantă incomodă a Annei Politkovskaia, lichidată pentru cutezanța ei în dezvăluirea ororilor tranziției postcomuniste din Rusia. Acest model se aplică și altor piese din producția autoarei, mai exact tuturor acelora care, în fapt, reprezintă transcrieri și prelucrări de interviuri cu diverși dirigenți sau apropiați ai dirigenților din vremea dominației roșii asupra țării noastre. Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României (1995), Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu și Iliescu (1997), Convorbiri neterminate. Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea (2001), Partea lor de adevăr (2008) sau „I se spunea Machiavelli“. Ștefan Andrei în dialog cu Lavin