Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVALON. „Foştii“, la ei acasă

Publicat in Observator Cultural, vineri 25 mai 2012 ·

Bine își intitulează prolifica autoare Lavinia Betea volumul Povești din Cartierul Primăverii (București, Editura Curtea Veche, 2010, 310 p.): nu altceva decît povești rostite de locuitorii faimosului cartier adună, prin intermediul interviurilor ei, jurnalista și universitara în jurul căreia, nu cu mult înainte, se stîrnise un imens scandal mediatic ajuns în justiție și înmormîntat acolo de un verdict. La urma urmei, ce alt­ceva se putea obține prin interviuri? Mărturii cu destule detalii autentice, luate din realitate, dar brăzdate subsidiar de preocuparea de a salva aparențele. Care aparențe? Cele că privilegiații din faimosul cartier al elitelor din vremea comunismului trăiau și ele, cu necazuri și cu bucurii, cu întristări și cu veselie – dar veselia și bucuria sînt lăsate, îndeobște, deoparte, din tactul de a nu epata lumea care, pe atunci, o ducea mult mai rău –, mai degrabă sub teroarea Partidului Unic decît ca privilegiu obținut din partea aceluia. Modelul cărții este bine cunoscut, chiar dacă nu și declarat. Mă refer la ziarista și scriitoarea poloneză Teresa Toranska, exploratoare a acelorași medii în Polonia, cu merite reale pentru cunoașterea lor, dar fără nimic din factura militantă incomodă a Annei Politkovskaia, lichidată pentru cutezanța ei în dezvăluirea ororilor tranziției postcomuniste din Rusia. Acest model se aplică și altor piese din producția autoarei, mai exact tuturor acelora care, în fapt, reprezintă transcrieri și prelucrări de interviuri cu diverși dirigenți sau apropiați ai dirigenților din vremea dominației roșii asupra țării noastre. Maurer și lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României (1995), Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu și Iliescu (1997), Convorbiri neterminate. Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea (2001), Partea lor de adevăr (2008) sau „I se spunea Machiavelli“. Ștefan Andrei în dialog cu Lavin

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 56 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 34 minute
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 3 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum o ora
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°