Psihiatra, a cărei identitate nu este precizată, a început să sufere de o boală mentală şi a devenit obsedată de ritualuri şamanice, potrivit site-ului de ştiri 20 Minuten, citat de TheLocal.ch. Deşi are doi copii, femeia a devenit tot mai obsedată de ideea de a lua o fetiţă din România, pentru ca mama sa moartă să se poată reîncarna în aceasta. Sub ameninţarea cu divorţul, soţul ei, un cetăţean elveţian, în vârstă de aproximativ 50 de ani, specialist IT la o bancă, a fost de acord să o ajute.
Potrivit TheLocal.ch, pe 18 octombrie 2009, cuplul a efectuat o vizită la Timişoara, cu automobilul. Bărbatul a făcut o gaură în gardul unui spital, iar femeia a "furat" o fată din acest spital de copii. Cuplul s-a întors la Zurich, iar bărbatul, utilizând informaţii false, a înregistrat copilul în mod oficial. Însă detectivii români le-au luat rapid urma. După două luni de la răpire, cuplul era interogat şi pus sub acuzaţie. Cei doi şi-au recunoscut fapta. "A fost idee nebunească", au declarat ei.
În timp ce procurorul spera să obţină o pedeapsă de patru ani şi jumătate pentru fiecare dintre cei doi, avocaţii apărării au pledat doar pentru câte un an de închisoare. În plus, avocatul psihiatrei a argumentat că aceasta avea o responsabilitate diminuată la momentul comiterii faptei, din cauza stării sale mentale.
"Unor părinţi nu le poţi face nimic altceva mai rău decât să le furi copilul", a declarat judecătorul. El a apreciat că acest caz este aproape la fel de grav ca o crimă, catalogând faptele cuplului drept "crude, cinice şi egoiste". Judecătorul a condamnat-o pe psihiatră la trei ani de închisoare şi i-a refuzat posibilitatea să fie internată într-o clinică psihiatrică, pe motiv că ar putea să repete fapta. Soţul acesteia, care a argumentat că ea a exercitat presiuni asupra sa pentru a-l determina să participe la răpire, a fost condamnat la doi ani de