Probabil că l-am văzut prima oară pe Nicușor Dan la finala Olimpiadei de matematică din primăvara anului 1986, de la Arad; pe atunci el reprezenta județul Brașov, iar eu Dîmbovița. În august 1988, la Concursul anual al rezolvitorilor Gazetei matematice, care a avut loc la Cîmpulung Muscel, s-a întîmplat să fim repartizați în aceeași cameră a internatului Liceului Pedagogic. După 1980, Societatea de Științe Matematice reînfiripase tradiția de la începutul secolului trecut de a organiza o școală de vară pentru liceeni, dublată de un concurs matematic asemănător Olimpiadelor școlare, dar care se sprijinea pe o tradiție mult mai veche. Acesta a fost contextul în care i-am cunoscut pe mulți dintre matematicienii din generația mea.

Nicușor Dan venea atunci după cea de-a doua lui victorie la Olimpiada Internațională de Matematică, care fusese organizată la Melbourne, în Australia. Am avut ocazia să cunosc în decursul anilor mai mulți foști participanți la Olimpiadele Internaționale, și nu doar dintre cei care au reprezentat România. Nicușor Dan nu e doar un simplu cîștigător al acestor importante competiții internaționale: el a cîștigat de două ori cu scor perfect, ceea ce e rar și remarcabil. Încă de pe atunci, prezența lui era dublată de un inevitabil respect profesional, care între matematicieni, cel puțin în generația noastră, se înțelegea și la 18 ani. Puteam deveni prieteni, dar respectul pentru o impresionantă performanță avea să rămînă. Începînd cu septembrie 1989, am fost repartizați în aceeași serie la Facultatea de Matematică și am urmat, între altele, același curs de analiză matematică al profesorului Solomon Marcus. În cei trei ani pe care i-a urmat la Facultatea de Matematică a Universității bucureștene, înainte să plece să studieze la Paris, Nicușor Dan a făcut parte din singura noastră grupă de informatică; celelalte două grupe din serie erau sp