Cimitirul Eternitatea e plin de dă pe dinafară. Dar nu e rând pe care să nu fie coroane de flori proaspete, semn că pământul şi monumentele funerare închid în ele o durere curmată de curând.

Potrivit publicaţiei „Puterea. Ziar de Mangalia", numărul 14 din data de 17 mai anul acesta, pe prea multe cruci scrie 2011 şi 2012. Şi oamenii care trec pe alei, vizitându-şi blajinii, spun că aşa ceva n-au mai văzut: atâtea decese într-un interval atât de scurt! N-a văzut pământul acesta atâta durere, din vremea holerei. Şi preoţii din oraş spun că atâţia morţi ca-n iarna trecută n-au mai îngropat niciodată. În niciun an. Până şi pe gropari i-a speriat fenomenul. Pentru noi toţi vine o zi, însă parcă toate legile sociologice au fost călcate în picioare de puhoiul de treceri în eternitate.

Nu de frig au murit oamenii, ci de bolile agravate de frig

Din punct de vedere oficial, nu s-a întâmplat nimic. Oamenii şi-au pierdut vieţile, în mod individual, fiecare cu moartea lui, unică şi absolută. Unul a murit de cancer, altul a făcut un stop cardiac sau o comoţie cerebrală. Dar parcă prea i-a secerat pe toţi de-odată. Şi-n pădure, când mor prea multe ciute, e semn că se petrece altceva decât un fenomen individual, unic şi absolut. Când la suprafaţa apei plutesc prea mulţi peşti, pescarii ştiu că există şi o cauză

comună: poate n-a fost destul oxigen, poate s-a deversat ceva la baltă, poate aglomeraţia urbană a acţionat ca un factor de stres. Dacă extrapolăm acest mod de a cântări lucrurile la fenomenul halucinant ce face obiectul sesizării noastre, atunci trebuie să

observam că singurul element colectiv care a acţionat la fel ca lipsa oxigenului din apă a fost absenţa căldurii din case. Nimeni n-a murit, oficial, de frig, dar gheaţa din calorifere, bătaia de joc, umilirea fără limite şi tot stresul generat au fost fatale pentru cei deja loviţi de boală şi