Comisia de Petiţii din Parlamentul European a făcut, pe 24 şi 25 noiembrie 2011, o vizită în România pentru a verifica mai multe aspecte semnalate în diverse petiţii. Printre acestea se afla şi problematica parcurilor eoliene din Dobrogea. Mai multe ONG-uri au reclamat dezvoltarea haotică a parcurilor eoliene din zona Dobrogei. În petiţie, se solicită suspendarea/stoparea tuturor activităţilor şi a eliberării autorizaţiilor de construire pentru parcurile eoliene până la realizarea unui raport strategic de mediu.
Delegaţia a fost compusă din Erminia Mazzoni (PPE, Italia), Zoltán Bagó (PPE, Ungaria), Inés Ayala Sender (S&D, Spania), Csaba Sándor Tabajdi (S&D, Ungaria), Roger Helmer (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, Marea Britanie), Gerald Häfner (Grupul Verzilor, Germania), Nikolaos Salavrakos (Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei, Grecia), precum şi parlamentarii din România care sunt membri ex officio ai delegaţiei Comisiei pentru petiţii, Elena Băsescu (PPE, România), Cristian Dan Preda (PPE, România),Victor Boştinaru (S&D, România), Adina-Ioana Vălean (ALDE, România) şi a fost condusă de Erminia Mazzoni (PPE, Italia), preşedintele Comisiei pentru petiţii.
Într-un raport preliminar al Comisiei de petiţii, întocmit în urma vizitei în România, se spune că petiţionarii au adus acuzaţii serioase privind distrugeri ireversibile ale mediului cauzate de numărul mare de turbine eoliene în Dobrogea. Autorităţile române, printre care fostul prefect Claudiu-Iorga Palaz şi Cristian Apostol, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului (pe atunci), au asigurat delegaţia că legislaţia în domeniu a fost respectată şi că toţi specialiştii au fost consultaţi, energiile regenerabile fiind o opţiune viabilă pentru reducerea emisiilor de CO2. Apostol a subliniat chiar că numai 400 de turbine sunt operaţionale sau în curs de construire.
Concluz