Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le Figaro: Patru lideri europeni se vor intalni la Roma, dupa alegerile din Grecia, pentru discutii de criza

Publicat in HotNews, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Liderii Frantei, Germaniei, Spaniei si Italiei se vor intalni la Roma, posibil pe 22 iunie, pentru a discuta despre criza din Zona Euro, scrie Le Figaro, sambata, citand surse din guvernul italian. Summitul celor 4 lideri este programat dupa alegerile din Grecia si alegerile parlamentare din Franta.

Premierul italian Mario Monti a propus o intalnire la care sa ia parte cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Francois Hollande si premierul spaniol Mariano Rajoy insa stabilirea unei date s-a dovedit a fi dificila. In cadrul intalnirii ar urma sa se clarifice lucrurile inaintea Consiliului European din 28-29 iunie de la Bruxelles.

Ideea unei astfel de intalniri a fost discutata de mai multe saptamani insa nu a fost inca oficializata printr-o invitatie formala, au precizat sursele pentru Le Figaro.

In cadrul intalnirii, Mario Monti va incerca sa isi asume rolul de mediator intre presedintele francez Francois Hollande si cancelarul german Angela Merkel, care nu au reusit sa se puna de acord asupra eurobondurilor. Obligatiunile comune al statelor europene emise in schimbul datoriilor din care ar urma sa fie alimentate bugetele nationale sunt sustinute de Franta si Italia si respinse de Germania.

Mario Monti, care i-a cerut deja cancelarului german sa evite "sa pronunte dictate", va incerca de asemenea sa convinga Berlinul sa relaxeze cerintele de austeritate bugetara.

"Germania este un beneficiar important al integrarii europene. Ea ar beneficia de asemenea, si inaintea altora, de pe urma unei piate mari pe care tarile nu s-ar putea devaloriza", a declarat premierul Mario Monti, vineri seara, pentru televiziunea italiana.

Aceasta reuniune ar putea fi o ocazie si pentru abordarea situatiei Spaniei. Desi premierul spaniol Mariano Rajoy nu fusese invitat initial, acesta va lua parte la intalnire dupa ce

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 48 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 28 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 2 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°