Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iran anunţă construirea unei noi centrale nucleare

Publicat in Antena 3, duminică 27 mai 2012 ·

Iranul a anunţat că va demara construcţia unei noi centrale nucleare la Bushehr, alături de actuala centrală construită de Rusia, conform televiziunii de stat.

"Iranu va construi anul viitor o centrală nucleară de 1.000 de megawaţi la Bushehr", a arătat un oficial, fără a preciza dacă Rusia va fi asociată în acest proiect.

Liderii iranieni şi-au exprimat de mai multe ori intenţia de a construi aproximativ 20 de centrale nucleare, cu o putere totală de 20.000 de megawaţi, dar nu au făcut niciodată un anunţ precis privind această intenţie.

Centrala actuală de la Bushehr are de asemenea o putere de 1.000 de megawaţi şi a fost inaugurată în 2010, după 35 de ani de lucrări şi disensiuni politice, tehnice şi financiare, Rusia reluând în 1995 proiectul abandonat de Germania după revoluţia islamică din 1979 şi după războiul dintre Iran şi Irak (1980-1988).

Această centrală, construită de Rusia şi administrată în comun de către echipe mixte de ingineri şi tehnicieni iranieni şi ruşi, nu este complet funcţională.

Abbasi Davani, citat duminică de mai mulţi reprezentanţi ai presei iraniene, a declarat că ea nu va funcţiona la capacitate maximă decât începând cu luna noiembrie, cu aproximativ doi ani de întârziere faţă de obiectivul anunţat, în 2010.

Iranul a anunţat că va demara construcţia unei noi centrale nucleare la Bushehr, alături de actuala centrală construită de Rusia, conform televiziunii de stat.

"Iranu va construi anul viitor o centrală nucleară de 1.000 de megawaţi la Bushehr", a arătat un oficial, fără a preciza dacă Rusia va fi asociată în acest proiect.

Liderii iranieni şi-au exprimat de mai multe ori intenţia de a construi aproximativ 20 de centrale nucleare, cu o putere totală de 20.000 de megawaţi, dar nu au făcut niciodată un anunţ precis privind această intenţie.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 3-0, în Grupa E la EURO 2024. Nicolae Stanciu şi Răzvan Marin înscriu două eurogoluri

Mediafax acum 30 minute
România debutează acum la EURO 2024 împotriva Ucrainei. Meciul a început la ora 16.00.

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 23 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 7 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°