Recitirea lui Mihail Bulgakov este, în aceste timpuri seduse de fanatism şi de demagogie, o întoarcere către limanul acelei “ evoluţii “ la care visa medicul-scriitor. Din miezul unui secol sovietic care i-a fost închisoare, textele sale imaginează o alternativă organizată în jurul dialogului cu tradiţia de la care se revendică. Literară sau antropologică, tradiţia este reperul pe care formaţia intelectuală a lui Bulgakov îl  priveşte ca esenţial, asemeni unei paveze cu care se apără de asaltul vulgarităţii şi al absurdului.

Înainte de a fi cel care scrie “ Maestrul şi Margareta”,  ( contemporan fiind cu procesul de domesticire al  breslei sovietice, definitiv înregimentate în Uniunea scriitorilor), Bulgakov este unul dintre cei mai temerari şi  inovatori practicieni ai prozei scurte- nuvele sale sunt cele care forţează limitele genului,  propunând o voce contestară ce pregăteşte maturitatea capodoperei.Marginalitatea în raport cu establishment-ul literar al epocii este energia ce dă consistenţă şi speranţă împotriva  disperării. Exilul intern pe care îl va ilustra Bulgakov este laboratorul în care se  cristalizează una dintre mărturiile  capitale ale secolului XX.

“ Însemnările pe manşete”, cu scriitura lor febrilă  şi  sincopată, sunt o parte din acest bildungsroman bulgakovian.  Efigia  tânărului Bulgakov se suprapune peste aceea a unei Rusii care îşi confruntă proprii demoni. Din războiul civil şi cruzimile sale se naşte un univers dominat de o voinţă prometeică malformată. În Caucaz sau la Moscova, întâlnirile pe care le consemnează transcriu dificultatea inserţiei într-o ordine sovietică ce repudiază codul său de valori. Jucând, chiar din primii ani ai puterii populare, rolul  deloc invidiabil al inamicului de serviciu, duşman al poporului care se cere denunţat, Bulgakov coboară în adâncurile unui mecanism ce îşi conservă alura misterioasă şi imp