Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goethe şi Caragiale în Sibiul de trei stele

Publicat in Jurnalul, duminică 27 mai 2012 ·

Sibiul, cotat cu trei stele în Ghidul Verde Michelin pentru România, a devenit tot mai atractiv. Oraşul este plin de lume în aceste zile; Cetatea e transformată într-o mare scenă, cea a Festivalului Internaţional de Teatru (25 mai – 3 iunie). Impactul dintre artişti şi public are loc, chiar dacă mai şi plouă, direct în stradă, în pieţe, în săli de teatru şi de concerte, în biserici, în parcuri etc. Se joacă teatru, se cântă, se dansează, se jonglează, se lansează cărţi şi reviste, se proiectează filme, se ţin conferinţe, se discută… Lumea, în special cea interesată de teatru, aleargă dintr-un spaţiu în altul, încearcă să prindă evenimentele la care participă specialişti notorii.

În primele trei zile de festival, s-a aflat în Sibiu regizorul legendar Peter Stein, care s-a dedicat artei scenice aproape 50 de ani. Cel care a înfiinţat Schaubühne din Berlin, acum, la vârsta de 75 de ani, nu mai stă în Germani, ci în Italia, şi nu mai aparţine ”teatrului european”, ci se dedică, într-un mod solitar, unei mari opere: ”Faust”. Dacă sâmbătă seara a urcat pe scena Sălii Thalia cu ”Faust Fantasia”, însoţit, la pian, de Giovanni Vialetti, aducând în faţa publicului fragmente din această mare creaţie a lui Goethe, duminică, Peter Stein a dialogat cu criticul şi eseistul George Banu, axând discuţia pe trei repere: regizorul – mare interpret al textelor clasice; organizarea Teatrului Schaubühne, una dintre cele mai reputate trupe ale anilor ’70; raportul dintre tragedie şi ”Faust”, căci sub semnul acestei mari opere stă de un sfert de secol creaţia lui Stein. S-a vorbit despre spectacolul epic din 2000, care a avut o durată de peste 20 de ore, creat special pentru Expoziţia mondială de la Hanovra, despre lectura de şapte zile a acestui text, despre variantele cu muzicieni. Cine a ştiut să-l asculte a avut o revelaţie.

O revelaţie a fost şi conferinţa de sâmbătă a cr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 31 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 3 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 46 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 2 ore
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

A fost prins bărbatul care a dat alarma falsă cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Ce amendă a primit

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii prahoveni l-au identificat pe autorul alarmei false cu bombă în urma căreia, joi, a fost evacuat Palatul de Justiţie din Ploieşti. Este vorba despre un bărbat din judeţul Ilfov. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie P

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°