Evaziunea fiscală din turism poate fi combătută prin urmărirea şi verificarea activităţii tuturor producătorilor de afaceri din acest domeniu, de la pensiuni până la hoteluri, a declarat, astăzi, la Timişoara, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Eduard Hellvig.
"Cred că ministerul are responsabilitatea să creeze o platformă pentru toţi producătorii de afaceri de turism, de la pensiuni până la hoteluri, un fel de platformă online de rezervare a locurilor de cazare, deoarece ministerul are această bază de date, şi prin crearea acestui sistem online de rezervări introducem două mecanisme. Primul, mecanismul de competitivitate între producătorii de business în turism; în al doilea rând, există o formă clară prin care putem vedea care sunt cheltuielile în zona de turism", a afirmat ministrul, citat de Agerpres.
Hellvig a adăugat că există instrumente legate de evaziune pe care le generează instituţiile abilitate, în speţă ANAF.
În opinia ministrului, câştigarea fidelităţii turiştilor pentru o anumită staţiune nu este posibilă atâta timp cât ceea ce găsesc la locul de destinaţie nu corespunde cu ceea ce apare în reclame.
Proiectele prioritare ale lui Hellvig
Eduard Hellvig a subliniat, într-o conferinţă de presă, faptul că pe agenda ministerului se regăsesc trei proiecte prioritare, cu aplicabilitate în scurt timp: reabilitare termică a locuinţelor, proiecte care vin în sprijinul localităţilor ce au clădiri istorice ce necesită reabilitare, iar pentru oamenii de afaceri - crearea infrastructurii necesare în parcurile industriale.
În ceea ce priveşte primul proiect, care ar putea începe din această toamnă, ministrul a precizat că în România se află astăzi 250.000 de apartamente construite între anii 1950-1990, care au probleme din perspectiva eficienţei energetice şi fiecare cetăţean suferă