Reprezentanţii din piaţa imobiliară au anunţat la începutul acestei luni că plafonul pentru „Prima Casă 4" s-ar putea epuiza în vară, dar preşedintele Fondului Naţional de Garantare(FNG), Aurel Şaramet, spune că acest program va ţine până la sfârşitul acestui an.
"Plafonul pentru <
"În acest moment, mai am 320 de milioane de euro pentru băncile care vor să dea credite prin <
Una dintre băncile implicate în program, CEC Bank, a terminat deja fondurile alocate pentru "Prima Casă 4", iar la celelalte bănci banii sunt şi ele pe terminate.
Şaramet a mai spus că chiar dacă CEC a anunţat că a terminat plafonul pentru program, banca va suplimenta acest plafon.
Luna mai este printre ultimele luni în care persoanele interesate de achiziţionarea unei locuinţe prin programul „Prima Casă 4" ar putea să acceseze acest tip de credit, potrivit Asociaţiei Brokerilor Imobiliari.
CITIŢI AICI MAI MULTE DESPRE ULIMA ŞANSĂ PENTRU PRIMA CASĂ
„Ţinând cont de perioada destul de îndelungată pe care o presupune găsirea locuinţei potrivite şi obţinerea unui credit prin programul «Prima Casă», dar şi de epuizarea plafonului pus la dispoziţie de bănci, potenţialii clienţi nu mai au mult timp la dispoziţie", arată o analiză realizată de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI).