Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Costin (BNS), la Guvern: Luam in calcul posibilitatea negocierii de stimulente, cu respectarea restrictiilor bugetare

Publicat in HotNews, luni 28 mai 2012 ·

Blocul National Sindical ia in calcul posibilitatea unor stimulente sau bonusuri in sectorul bugetar, care sa poata fi negociate prin viitoarea legislatie a muncii, pe care o va discuta cu Guvernul, a declarat luni presedintele BNS, Dumitru Costin, dupa sedinta Consiliului Tripartit de Dialog Social reunit la Palatul Victoria in prezenta premierului Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Sindicatele doresc elaborarea unei legi a contractelor colective de munca si a unor modificari la Codul muncii.

"Luam in calcul gradele de libertate care ar trebui sa existe in lege in ceea ce priveste negocierile colective in sectorul bugetar. Daca am o grila de salarizare in sectorul bugetar, atunci inseamna ca am o problema cu negocierile salariale in sectorul bugetar. Insa sunt si alte zone in relatia angajator-angajat care pot fi negociate in sectorul bugetar. Sunt tot felul de bonusuri, stimulente care pot aparea ca urmare a performantelor pe care un salariat din sectorul bugetar le poate avea, plus multe alte elemente care mai trebuie puse la punct", a spus Costin, la Guvern.

El a subliniat insa ca viitoarea lege va trebui sa respecte constrangerile bugetare si sa nu genereze noi situatii in care sa nu poata fi respectate drepturile stabilite prin contractele colective de munca.

"Asta nu inseamna ca revenim la o chestie care a fost cu ceva timp in urma si la un moment dat ne-a dus la niste lucruri extrem de ciudate, adica negociem niste contracte colective, luam niste drepturi, dar nu avem resursele financiare pentru a onora acele angajamente luate intr-un document de natura juridica. (...) Stim care sunt constrangerile din zona bugetara", a precizat liderul BNS.

De asemenea, sindicatele vor sa se elaboreze o lege a conflictelor de munca, prin care sa se reglementeze exact dreptul la greva.

"E nevoie si de o lege a conflict

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Taylor Swift, selfie regal la concertul de la Londra. Artista s-a fotografiat cu prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte

News.ro acum 53 minute
Taylor Swift a făcut un selfie regal perfect înainte de concertul său de la Wembley, pozând alături de prinţul de Wales şi de doi tineri fani ai muzicii sale, prinţul George şi prinţesa Charlotte, relatează bbc.com. Palatul Kensington a postat pe X

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 29 minute
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 4 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 6 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum o ora
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

35°
sâm.

22°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°