România a reuşit în ultimii ani să obţină o oarecare stabilitate macroeconomică, dar cu sacrificii uriaşe suportate în mare măsură de cei cu venituri reduse. Au fost majorate cele mai importante impozite şi taxe, au fost operate tăieri brutale de salarii şi s-a dublat datoria publică. Tot acest efort realizat în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice poate fi însă afectat acum de instabilitatea la nivel european generată de criza datoriilor suverane.

Economia europeană este în acest moment afectată de programele de austeritate, de stocul de datorii suverane, de nivelul ridicat al şomajului, de fragilitatea sistemului bancar şi de lipsa unei uniuni fiscale. Aşa cum remarca şi profesorul Stiglitz "nu a existat niciodată, într-o ţară mare, un program de austeritate încununat de succes".

Spirala austerităţii nu a dat rezultate nici în economiile europene şi nici în România. Dimpotrivă, constrângerile impuse în scopul obţinerii stabilităţii economice au împins economiile europene pe calea stagnării, o cale pe care ne vom regăsi o perioadă lungă de timp şi greu de părăsit în contextul stocului imens de datorii acumulate. Reducerea semnificativă a datoriilor publice ca pondere în PIB necesită o perioadă de timp de ordinul zecilor de ani, un deficit structural redus şi o creştere economică medie semnificativă. Din punct de vedere teoretic, până la un anumit nivel datoria publică poate stimula creşterea economică, importantă fiind utilizarea calitativă a acesteia. În România, în Grecia, precum şi în alte ţări europene din sudul continentului acest nivel este destul de redus ca pondere în PIB pentru că economia nu este suficient de dezvoltată pentru a putea absorbi o datorie publică mai mare. Din "fericire", România e în vecinătatea acestui nivel în timp ce Grecia, Spania, Italia, Portugalia sau Irlanda l-au depăşit de mult, iar consecinţele pot fi dezast