Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltean: Probabil că Cezar Preda era îm pauză de campanie când a propus moțiune de cenzură

Publicat in Adevarul, luni 28 mai 2012 ·

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, luni, că reprezentanții PDL sunt preocupați de campania electorală și de obținerea unui scor electoral cât mai bun în alegeri și nu depunerea unei moțiuni de cenzură, așa cum propune deputatul PDL Cezar Preda.

Oltean a spus că probabil Cezar Preda era într-o pauză în campania electorală când a propus aşa ceva.

„Am aflat şi eu de preocuparea colegului meu, probabil că a fost făcută într-o pauză în campanie. Nu cred că aceasta este preocupare nici a lui Cezar Preda, nici a altora din PDL.

Preocuparea noastră este că convingem electoratul că trebuie să ne dea votul nouă şi că merităm votul a cât mai mulţi primari, preşedinţi de consilii judeţene. Şi pe urmă vedem ce-o mai fi. Dar în momentul ăsta nu cred că avem motive să ne gândim la altceva decât campania electorală", a precizat Ioan Oltean, înainte de şedinţa BPN al PDL.

La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat că „fiecare poate să spună ce gândeşte".

Întrebat dacă ar fi oportună depunerea unei moţiuni de cenzură, Mircea Toader a răspuns: „Din punctul nostru de vedere, numai dacă există şi posibilitatea unei majorităţi care să pice Guvernul".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Urs văzut într-o zonă turistică din Sibiu. A fost transmis mesaj RO-Alert

Ziare.com acum 25 minute
Autorităţile din Sibiu au transmis duminică, 16 iunie, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza l

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum o ora
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum o ora
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Un copil de 14 ani și-a salvat prietenul de la înec, deși avea mâna în ghips

Adevarul acum 24 minute
Un adolescent de 14 ani din Sibiu a oferit întregii lumi o lecție de curaj. Băiatul, deși avea mâna în ghips, și-a salvat prietenul de la înec, chiar înainte de sosirea salvatorilor.

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum o ora
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Cele mai noi informații despre starea răniților în explozia de la Dedeman Botoșani. Cinci sunt în continuare internați

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat duminică, 16 iunie, că starea celor doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca din Bucureşti în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani rămâne gravă, ei având în continuare nevoie de oxigenoterapie c

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/30°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°