Efectul de domino a inceput de mult in Europa, dar intrucat nicio piesa nu s-a prabusit de tot, ne multumim sa le privim cum se clatina, consolati la gandul ca este loc si de mai rau.
Grecia n-a cazut de tot, dar a lovit Irlanda, apoi Portugalia, Spania, Italia si chiar Franta. Fiecare a primit o lovitura, fiecare s-a clatinat si toate se lauda ca inca au mai ramas in picioare, comenteaza La Tribune.
Si, totusi, dominoul transmite unda seismica de la o piesa la alta, cele care se clatina le clatina pe altele, care, la randul lor, le clatina pe cele din apropiere. De fiecare data, ne bucuram ca, ceea ce se clatina, nu se prabuseste. Jocul de-a clatinatul pare el insusi o solutie, daca nu durabila, cel putin satisfacatoare pentru cine n-are alta.
Alta n-are nimeni, dar nici nu pare sa caute cineva cu prea multa ardoare. Din lipsa de solutie durabila, Europa adopta una cavalereasca. Bancile imprumuta statele, care imprumuta bancile, care imprumuta statele, care imprumuta bancile.
Ai zice ca e un nostim joc de societate. Jocul lasa sa se creada ca exista solutii, ca le si aplicam, dar nu facem decat sa ne invartim, intr-un enorm cerc vicios.
Spre exemplu, bancle spaniole au nevoie sa fie recapitalizate, dar statul n-are resurse, iar bancile propun imprumutul pe piata libera. In Spania, un asemenea imprumut ar fi un dezastru. Dobanda s-ar apropia de pragul psihologic 7%.
Cazul Cataloniei.
Guvernul n-are alta solutie, decat sa apeleze la ajutorul Europei, deja tracasate de multi altii. Pentru Europa, pragul de 7% nu pare inspaimantator.
Spania insa nu este un tot unitar, unele regiuni isi administreaza finantele cu mijloacele proprii, numeroase banci functioneaza regional. Catalonia autonoma, ramasa fara resurse, cere ajutorul statului, statul se adreseaza Europei, care nu stie de Cat
