Europa este prima putere economică a lumii. Al doilea bloc comercial al planetei. Primul donator de ajutor umanitar. Un gigant în domeniul militar. Deficitul său public însumat va fi de 3% din PIB în acest an. Modelul economiei sale sociale de piaţă, statul bunăstării, a fost un far strălucitor timp de decenii.
Are în continuare o enormă putere culturală şi unele dintre cele mai mari centre financiare internaţionale, ea este leagănul democraţiei şi un tărâm al păcii - cu excepţia războaielor din Balcani - de 60 de ani încoace.
Toate acestea nu o împiedică să aibă probleme variate, acute şi profunde şi ca în aceste momente să aibă un rol principal, alături de SUA, într-un declin de neoprit în faţa ascensiunii Asiei, sccrie publicația spaniolă El Pais, citată de Rador.
Criza euro presupune deja cinci ani pierduţi, care în curând vor deveni un deceniu - cel puţin - dacă acest continent nu-şi rezolvă multiplele sale urgenţe. Unu: puterea sa este complet fragmentată, aşadar ineficientă atât în politica externă cât şi în economie, în special în plan fiscal. Doi: dezamăgirea este ca un nămol încrustat solid în rândul cetăţenilor, demos-ul european, şi va fi foarte greu de scăpat de el. Şi mai ales, trei: UE nu este un proiect încheiat; cu toate metamorfozele sale, esenţa UE nu a încetat să fie ceea ce până acum 20 de ani predica numele său - o comunitate economică, punct.
Piesele care lipsesc sunt cele de care ar fi nevoie pentru a aborda a n-a fază a acestei crize mutante. Sunt eminamente politice. Iar ratarea rolului de lider, dacă mai continuă, conduce la riscul unui eurorăzboi rece pe continent, care a desprăfuit limbajul confruntării ideologice dintre două blocuri cu două retorici aparent ireconciliabile, ca şi acum 30-40 de ani.
Proba cea mai palpabilă este Grecia, originea şi destinaţia unei crize ce a fost financiară şi economică, s