Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diaconu: Mungiu arată că performanţa nu ţine doar de mulţi bani, dar sunt necesare fonduri mai mari

Publicat in Romania Libera, marți 29 mai 2012 ·

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, îi felicită pe Cristian Mungiu şi pe actriţele din "După dealuri", premiaţi la Cannes, şi apreciază că cineastul demonstrează că performanţa nu ţine doar de mulţi bani, dar tot el transmite semnalul că sunt necesare fonduri mai generoase pentru filmul românesc, potrivit Mediafax.

"Cristian Mungiu demonstrează că performanţa nu ţine doar de bani mulţi, dar ne transmite semnalul că nişte fonduri mai generoase e necesar să fie alocate cinematografiei româneşti" consideră ministrul Mircea Diaconu, citat într-un comunicat al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).

"Mă bucur sincer pentru succesul lui Cristi Mungiu, care a primit acum un premiu pentru scenariul filmului «După dealuri». Am aceeaşi preţuire şi faţă de protagonistele acestei pelicule, actriţele Cosmina Stratan, până de curând jurnalistă, şi Cristina Flutur, cărora li s-a decernat premiul pentru interpretare feminină", a mai declarat ministrul Culturii despre premiile cu care au fost distinşi cei trei la Festivalul de Film de la Cannes.

"Scenaristul Mungiu a colaborat impecabil cu regizorul Mungiu; povestea şi decupajul regizoral s-au împletit armonios în acest film, iar rezultatul final a fost un nou succes de prestigiu. Şi să nu uităm că povestea din filmul «După dealuri» se inspiră din faptele reale ale unor oameni care au suferit şi despre care presa a scris la vremea respectivă; este o realitate pe care trebuie să o înţelegem pentru a nu o repeta. La fel ca şi în multi-premiatul său «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», care, în afară de Palme d'Or obţinut la Cannes (2007) şi de multe alte distincţii internaţionale, a primit, în 2009, premiul Goya pentru cel mai bun film european şi premiul pentru cel mai bun scenariu original - Cristian Mungiu îmbină cu succes arta scrisului cu cea cinematografică şi în recenta sa creaţie, «După d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 49 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum 51 minute
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 3 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 5 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum o ora
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum o ora
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

28°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

32°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°