Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Bataie intre doi elevi de la Scoala Generala „Iordache Cantacuzino” – FOTO, VIDEO

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 29 mai 2012 ·

UPDATE 10:15: "In unitatea de invatamant a demarat, ieri, o ancheta interna. De asemenea, astazi, parintii copiilor implicati in incident au fost chemati la scoala. Acestia vor fi monitorizati cu strictete si vor avea un program aparte cu psihopedagpgul unitatii. In acelasi timp, conform deciziei consiliului clasei si consiliului profesoral, la finalul acestui an scolar se va lua inclusiv masura privind si scaderea notei la purtare", a declarat Magda Andreescu, reprezentantul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi.

Doi elevi de clasa a VIII-a, de la Scoala Generala Iordache Cantacuzino, s-au batut ca intr-un ring de box chiar in curtea scolii, sub privirile celorlalti elevi. Evenimentul a avut loc la finalul saptamanii trecute, dupa orele de curs. Unul dintre elevi s-a napustit asupra colegului de scoala si a inceput sa-l loveasca in timp ce ceilalti din jur aclamau atitudinea tanarului. In timpul agresiunii, unul dintre elevi a filmat cu telefonul incaierarea si mai apoi clipul a fost postat pe internet. Potrivit directorului institutiei scolare, prof. Simion Daniela, autorii sunt niste elevi problema care aveau deja nota 6 la purtare.

„Totul s-a petrecut dupa orele de curs, la finalul zilei de vineri. Au profitat de faptul ca in acel moment la sala de sport era o competitie sportiva, nu se afla nimeni prin zona, si au inceput sa se bata. Am inceput o ancheta interna si urmeaza sa-i chemam pe parintii copiilor la scoala. Vom vedea ce masuri vom lua, pentru ca deja nota le este scazuta la purtatre si trebuie sa intre in examene. O sa fie de astazi inainte supravegheati. Sunt niste elevi cu probleme, de ani de zile. Dupa acel eveniment nici un parinte nu a reclamat nimic, nu a depus nici o plangere”, a declarat directorul Grupului Scolar „Iordache Cantacuzino”, Daniela Simion. Potrivit conducerii, paznicul scolii se afla la poarta instituti

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata americană a distrus în Yemen mai multe radare ale rebelilor houthi

Ziare.com acum 37 minute
SUA a anunţat vineri seară, 14 iunie, că a distrus în Yemen 7 radare care permiteau rebelilor houthi să vizeze nave, într-un moment în care aceşti rebeli îşi intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 7 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 11 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 12 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 8 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 9 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°