În doar câteva cuvinte, rostite într-un interviu, Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional, a devenit inamicul numărul unu al Greciei, omul care a "insultat" statul elen, care se gândeşte la copiii din Niger, dar nu şi la "familiile celor 3.000 de greci care s-au sinucis" din cauza crizei.
În ce măsură a avut Lagarde dreptate să îi arate cu degetul pe greci, însă? Există adevăr în vorbele ei, însă directoarea FMI nu are voie, din funcţia pe care o deţine, să facă asemenea comentarii.
Grecii "trebuie să înceapă să se ajute singuri" şi să îşi plătească impozitele, a fost sfatul lui Lagarde. Ulterior, şi-a nuanţat comentariile, însă era prea târziu. Grecii postaseră deja peste 15.000 de comentarii pe pagina ei de Facebook - ba au făcut şi o pagină separată pentru ca mişcarea "Grecii contra Lagarde" să fie legitimată în stilul WEB 2.0.
Reacţiile de contestare a declaraţiilor directoarei FMI nu au venit doar din datornica Grecie. Până şi în Franţa natală i s-a cerut demisia.
În primul rând, evaziunea fiscală la care a făcut ea referire este cât se poate de reală. Un memo pe care fostul premier tehnocrat Lucas Papademos i l-a trimis preşedintelui Carolos Papoulias în 11 mai, explica, pe puncte, cum Grecia va intra în incapacitate de plată în luna iunie. Unul dintre principalele motive pentru prăbuşirea economiei elene este tocmai evaziunea fiscală.
O bună parte din greci - bogaţi şi săraci deopotrivă - chiar au încetat să îşi plătească dările la stat. Bogaţii, pentru că devin mai puţin bogaţi pe zi ce trece şi nu vor să piardă şi de pe urma impozitelor, iar săracii, speriaţi de scenariile apocaliptice care circulă în mediile internaţionale şi de mult-trâmbiţata ieşire a ţării din zona euro, aşteaptă să vadă ce-o fi. Sau pur şi simplu nu mai au de unde da.
Dar neplata impozitelor este reală - şi ruşinoasă. În unele zon
