”Lumină lină luminie / Lumină nemailuminând / Lumina nu-i decât orbia / Ce leagă cerul de pământ”… Aşa spunea Ioan Alexandru. Aşa spunea Victor Rebengiuc, făcând cărare spre luminişul în care stă frumoasa operă a acestui poet, cărare împresurată cu muzica de suflet a lui Grigore Leşe scoasă din străfundul civilizaţiei noastre.
Aceste trei nume împreunate în spectacolul ”Lumină lină” au adunat, marţi seara, la casa Sindicatelor din Sibiu atâta lume încât erau oameni ”căţăraţi şi pe pereţi”, vorba domnului Rebengiuc. Era publicul Festivalului Internaţional de Teatru. Erau mulţi, mulţi tineri, dornici de poezie, de frumos, de ceea ce e autentic. Pentru toţi părea o purificare a gândului şi a sufletului în bezmeticul univers în care vieţuim. Autentic şi sublim, precum arta fiecăruia dintre cei trei: poetul, actorul şi muzicianul.
E un proiect gândit de Grigore Leşe, care l-a invitat pe Victor Rebengiuc să pornească împreună în călătoria lirică şi muzicală întru omagierea lui Ioan Alexandru. După ce a fost prezentat la Bucureşti şi la Alba Iulia, cu un succes extraordinar, spectacolul ”Lumină lină” continuă să bucure, să îmbogăţească spiritual, să îndemne la contemplare. E tocmai ceea ce se cere de la orice artă.
Marţi seara, în cadrul Festivalului de la Sibiu, pe scena Teatrului ”Radu Stanca”, a putut fi admirată şi arta unui deosebit artist din Taiwan, Wu Hsing-Kuo, care a avut o extraordinară performanţă actoricească în ”Regele Lear”. În această producţie de la Contemporany Legend Theatre, bazată pe tradiţie şi modernitate, el a dat, de unul singur, naştere mai multor personaje din piesa shakespeariană, însoţit fiind pe scenă doar de un grup de instrumentişti.
Festivalul de Teatru de la Sibiu continuă până duminică inclusiv, evenimentele programate având menirea să demonstreze: ”Cultura face diferenţa”.
”Lumină lină lumin