Bilanţul violenţelor de marţi din Siria a ajuns la 98 de morţi, dintre care 61 de civili, nouă rebeli şi 28 de soldaţi guvernamentali, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.
Rami Abdel Rahman, preşedintele OSDO, a declarat că un nou "masacru" de 13 civili a avut loc marţi dimineaţa în regiunea Deir Ezzor (nord-vest). "Ei (victimele) au fost executate prin împuşcare în cap, conform primelor informaţii venite din regiune. Fac apel către observatorii internaţionali să pornească o anchetă pentru a stabili cum aceşti martiri au murit, pentru a găsi ucigaşii şi ai duce în faţa justiţiei", a declarat Rahman.
Conform unui bilanţ precedent, 11 persoane au murit în Homs (centru), dintre care şapte în bombardamentul asupra oraşului, condus de armată. Confruntări între rebeli şi militari guvernamentali au provocat moartea a cinci persoane în provincia Alep (nord), potrivit OSDO.
În 14 luni, violenţele au provocat moartea a 13.000 de oameni în Siria, între care 1.800 după intrarea teoretică în vigoare a armistiţiului, pe 12 aprilie.
Marţi, mediatorul internaţional Kofi Annan, care s-a întâlnit cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, i-a cerut acestuia "să ia măsuri curajoase în acest moment" pentru a opri violenţele, evocând un "moment important" după masacrul din Hula, care a declanşat un val de protest internaţional, scrie Mediafax.
Peste 100 de persoane, între care aproximativ 50 de copii, au fost ucise în Hula, vineri şi sâmbătă, precum şi alte 300 au fost rănite, conform informaţiilor OSDO de la faţa locului.