Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin de presă IPJ - Miercuri, 30 Mai 2012

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 30 mai 2012 ·

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 6 acţiuni, fiind aplicate 67 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13. 210 lei. Infracţiuni judiciare La data de 29 mai a.c., ora 03.30, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie a depistat pe M. A. A., de 16 ani, L. Vasile Bogdan, de 20 de ani, şi F. Gabriel, de 19 ani, toţi din municipiul Constanţa, în sarcina lor reţinându-se faptul că, prin forţarea sistemelor de închidere ale portierelor a şase autoturisme au sustras diverse bunuri. Pe baza probatoriului administrat în cauză, la data de 29.05.2012 poliţiştii au reţinut cei trei suspecţi pe bază de ordonanţă, care au fost prezentaţi ulterior procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în vederea sesizării instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii constănţeni au admis solicitarea, fiind emise mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 10 zile pentru suspectul minor şi 15 zile pentru suspecţii majori, care au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Constanţa. La data de 29 mai a.c., ora 06.00, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie cu sprijinul colegilor din cadrul Secţiilor 2, 3 şi 5, însoţiţi de o echipă tactică din cadrul S.I.R. Constanţa au executat 5 percheziţii domiciliare, acţiune ce a vizat opt persoane suspectate de comiterea unor furturi din autoturisme. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că suspecţii cu vârste cuprinse între 17 şi 39 de ani, sunt implicaţi în şapte furturi din autoturisme, fapte comise în perioada octombrie 2011-aprilie 2012, înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi. Prejudiciul total este de aproximativ 26.000 lei, recuperat în proporţie de 30%. Pe baza probatoriului administrat în cauză, la data de 29.05.2012 poliţiştii au reţinut cei opt suspecţi pe bază de ordonanţă, iar în cursul acestei zile au fost prezentaţi procurorilor P

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Dedeman despre explozia violentă de la magazinul din Botoșani! Mai multe persoane au fost rănite

Ziua Constanta acum 36 minute
Reprezentanții Dedeman au oferit astăzi un punct de vedere după explozia violentă de la magazinul din Botoșani. Potrivit unui comunicat oficial, astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o exploz

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum o ora
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 2 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 25 minute
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 3 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 2 ore
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Încrederea ucrainenilor în Zelenski, la cel mai scăzut nivel după începerea războiului. Sondaj

HotNews acum 22 minute
Aproape 60% dintre ucraineni au în continuare încredere în președintele Volodimir Zelenski după mai mult de doi ani de război, însă acest indicator este la cel mai scăzut nivel din februarie 2022 încoace, iar simpatia pentru liderul de la Kiev este

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum 3 ore
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

Sondaj la comanda PSD: Gabriela Firea, pe primul loc în intențiile de vot, urmată de Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone

HotNews acum o ora
​Candidata PSD Gabriela Firea se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 32%, urmată de candidatul independent susținut de Alianţa Dreapta Unită, Nicușor Dan, cotat cu 31%, conform unui sondaj realizat online de Epsil

O ţară europeană pregăteşte scenarii în caz de război. Populaţia, îndemnată să îşi amenajeze spaţii de adăpostire în locuinţele proprii

Mediafax acum 53 minute
Germania a pregătit mai multe scenarii privind declanşarea unui război, în contextul invaziei ruseşti în Ucraina. Experţii recomandă pregătirea subsolurilor şi căutarea unui adăpost acolo, întrucât ei nu se bazează pe buncăre mari pentru toată lumea

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°