Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În sfârşit, Luminiţa Dobrescu îşi lansează dublul album!

Publicat in Jurnalul, joi 31 mai 2012 ·

După patru decenii de absenţă de pe piaţa muzicală românească, Luminiţa Dobrescu îşi lansează pe 9 iunie, la Sala Radio, un dublu album intitulat "A Song for You". Albumul (cu totul inedit) cuprinde 22 de piese interpretate în patru limbi: română, franceză, engleză şi italiană. Orchestraţiile sunt semnate de Ionel Tudor, Andrei Tudor şi George Natzis. "A Song for You" conţine şi piesa compusă special de Marcel Dragomir pentru Luminiţa – "Gelozia". Multe dintre piesele străine au făcut parte din repertoriul pe care artista îl avea în perioada când era acompaniată de Big-Band-ul Radio – Berlin, aflat sub bagheta marelui interpret, compozitor şi dirijor Paul Kuhn. Acesta i-a fost Luminiţei Dobrescu mentor şi unul dintre producătorii din Germania.

La spectacolul de gală de sâmbătă, 9 iunie, cu începere de la ora 20:00, sunt invitaţi Stela Popescu, Alexandru Arşinel şi Pompilia Stoian. Prezentatorul ales: Horia Moculescu.

"A Song for You" este produs de Luminţa Dobrescu, în colaborare cu Fundaţia Radio România. "Constituie şi un document care atestă o anume calitate, un stil amplu şi complex de interpretare, mult diferit de ceea ce am lăsat în urmă. Albumul mă defineşte perfect şi irevocabil!", mărturisea artista anul trecut.

Mă bucur că "A Song for You" va fi, în sfârşit, dăruit publicului, după o perioadă destul de îndelungată de producţie. Este un document valoros, care trebuia să apară (şi) în România. Bineînţeles că, la Sala Radio, Luminiţa Dobrescu va fi acompaniată de Big Band-ul Radio, aflat sub bagheta magică a lui Ionel Tudor.

Biletele le puteţi găsi la casa de bilete a Sălii Radio sau pe www.eventim.ro. Costul unui bilet nu depăşeşte 20 de lei. Da, nu e greşeală de tipar, atât costă! De asemenea, Luminiţa Dobrescu este invitata lui Dan Bittman duminică, 3 iunie, la Dănutz SRL, de pe TVR 1.

După patru decenii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 7 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 10 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 6 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Intoxicaţii la o şcoală din judeţul Iaşi. 14 elevi au ajuns la spital

Mediafax acum 13 ore
14 copii de la şcoala Strunga, din judeţul Iaşi, s-au intoxicat şi sunt transportaţi la spital. DSP Iaşi a anunţat declanşarea unei anchete epidemiologice.

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 8 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 13 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 8 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 12 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°