Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii, scut uman în jurul lui Ioan Laslo

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 31 mai 2012 ·

Aproximativ 50 de elevi au organizat ieri, în fața Școlii Generale nr. 2 din Târgu-Mureș (Bernady Gyorgy), o acțiune prin care și-au manifestat solidaritatea cu profesorul de istorie Ioan Laslo, pe numele căruia Judecătoria Târgu-Mureș a emis un mandat de arestare preventivă pentru presupuse fapte de pornografie infantilă, abuz sexual și hărțuire sexuală. „Am venit să-l susțin pe domn profesor pentru că toate acuzațiile aduse lui sunt false și este nevinovat. Îl cunosc, mi-a fost profesor de istorie patru ani. Îl cunosc destul de bine și nu mi-aș putea imagina să facă așa ceva. Era un om foarte cumsecade, glumeț, ne preda foarte bine istorie. În afara orelor era un om cu care puteai să discuți orice, nu erau probleme cu el. Cu copiii avea relații de profesor-elev”, a declarat un elev, sub protecția anonimatului.

De asemenea, elevii au scris declarații despre modul în care au colaborat cu dascălul lor de istorie, care vor ajunge la avocatul acestuia. „Nu se poate ca domnul profesor să fi făcut faptele pentru care e acuzat. Am fost în excursii cu el și niciodată nu mi-a cerut să fac ceva necuviincios, așa cum e acuzat. Sunt sigură că este nevinovat”, a spus o altă elevă. Așa cum era de anticipat, discuțiile au animat pagina de Facebook a profesorului de istorie, printre apărătorii dascălului aflându-se și prof. Ciprian Năprădean, directorul Editurii “Edu” din Târgu-Mureș.“Sper ca adevărul să iasă la iveala. Omul ăsta e printre cei mai iubiți profesori din Târgu-Mureș, iar mizeria mediatică ce s-a creat în jurul său este de neînțeles. Nu știu ce o fi spus sau ce o fi pretins respectivelor eleve, dar din punctul meu de vedere un lucru este cert, Ioan Laslo nu cred că ar fi în stare să facă vreun rău cuiva. Are zeci de generații de copii pe care i-a îndrumat și care îl respectă ca pe cel mai bun profesor. Trebuie ca cei care analizează cazul să cerceteze cu atenție

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 3 ore
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 7 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

20°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°