Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cît iubeşte Adrian Năstase PSD-ul?

Publicat in Vox Publica, joi 31 mai 2012 ·

Acum se va vedea cît de tare iubeşte Adrian Năstase PSD-ul. Zilele trecute, avînd de ales între imaginea partidului şi pielea sa, Năstase şi-a preferat pielea cînd l-a sunat pe tizul său, Grăjdan.

Apelul lui de la cinci dimineaţă pare acţiunea cuiva în care a intrat panica. La ora aia telefonezi la 112, nu verifici vigilenţa celor care îţi ascultă mobilul. Şi dacă a fost ceva de aranjat, cu siguranţă că aranjamentul nu s-a făcut atunci. Dar dacă aranjamentul s-a făcut înainte, ce i-a mai trebuit lui Năstase să-l trezească din somn pe Grăjdan?

O ipoteză ar fi că a vrut să-i atragă astfel atenţia procurorului că a stat de vorbă cu directorul unui Inspectorat care tocmai ce a trecut în subordinea directă a premierului, director care a vrut să retragă apoi Inspectoratul ca parte din procesul Trofeul calităţii. Asta ar însemna că Năstase îl crede atît de prost pe procuror, încît a simţit nevoia să-l ducă de mînă la ipoteza că Grăjdan n-a acţionat de capul lui sau inspirat de duhul lui Cuza. Chiar dacă Năstase n-o fi dormit în noaptea aceea, iar unora insomniile le dau idei mai creţe, mă îndoiesc că din cauza asta l-a sunat pe Grăjdan. Mai degrabă i-a dat telefon să se asigure că aranjamentul a rămas valabil.

Dacă Năstase chiar iubeşte PSD-ul şi vrea să-l vadă la putere după alegerile de la toamnă, se va resemna cu eventualitatea condamnării sale. Dacă iubirea lui faţă de partidul căruia i-a fost preşedinte nu merge atît de departe, iar el va mai încerca niscai apeluri telefonice de ultimă oră, să se vadă scăpat, s-ar putea ca PSD-ul să mai piardă un rînd de alegeri pe mîna lui.

Acum se va vedea cît de tare iubeşte Adrian Năstase PSD-ul. Zilele trecute, avînd de ales între imaginea partidului şi pielea sa, Năstase şi-a preferat pielea cînd l-a sunat pe tizul său, Grăjdan.

Apelul lui de la cinci dimineaţă pare acţiunea cuiva în care a intrat pa

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Tragedie în Botoşani: Patru bărbaţi au căzut într-un bazin de decantare a unei fabrici de caşcaval

Mediafax acum 19 minute
Potrivit ISU Botoşani, la caz au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din cadrul Detaşamentului Dorohoi şi Botoşani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spaţii înguste, trei ambulanţe SMURD, dintre care şi cea d

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 3 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 2 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Şase persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în staţiunea Mamaia

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ISU Constanţa, în accidentul rutier au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a avut loc în staţiunea Mamaia, în dreptul hotelului Oxford. Intervin SMURD B2 Fripis, moto Fripis si 1 ambulanta SAJ. În accidentul rutier au fost implicat

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 2 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/27°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°