Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Bryan rupe contractul cu Hotel FM şi Radu Groza

Publicat in Adevarul, joi 31 mai 2012 ·

Participarea la Eurovion 2011 nu a fost de bun augur pentru englezul David Bryan. În loc să se bucure de succes, a simţit din plin gustul amar al dezamăgirii.

David Bryan a fost vocea trupei Hotel FM, cea care a reprezentat România la Eurovision 2011 . Din păcate, această participare le-a adus doar clasarea pe locul 17. "Am suferit mult atunci. Nu mă aşteptam la acel loc. Am plâns zile întregi", ne-a mărturisit David Bryan. Cu toate acestea, englezul spera ca după marele concurs, succesul lui şi al trupei Hotel FM să fie mult mai mare. Din păcate nu s-a întâmplatat aşa.

"Am crezut că vom lucra mai repede. Managerul Radu Groza urma să ne găsească diferite concerte, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Abia am participat la două concerte, iar banii i-am văzut peste trei luni", ne-a povestit David. A ales să plece din Oradea la Bucureşti cu speranţa că va fi mai bine. Şi în această privinţă s-a înşelat.

"Radu Groza este foarte cunoscut, a lucrat cu oameni faimoşi. Am semnat un contract cu el, anul trecut prin noiembrie, şi de atunci am avut 2 concerte. Unul de Revelion şi ne-a mai chemat de 1 martie la Sala Palatului unde am cântat o melodie. M-am mutat la Bucureşti pentru Hotel FM, dar m-au lăsat baltă. Vreau să rup contractual cu Radu Groza şi Hotel FM pentru că nu se mai mişcă nimic", spune dezamăgit englezul stabilit în România.

David Bryan cântă cu trupa Pasager şi încearcă să-şi caute un alt compozitor care să-i compună melodii adecvate stilului său, şi cu ajutorul căruia să urce din nou pe treptele cele mai înalte ale muzicii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis își retrage candidatura la șefia NATO. România îl va susține pe Mark Rutte

Press Alert acum 26 minute
Klaus Iohannis, Mark Rutte și Nicolae Ciucă Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că își retrage candidatura pentru șefia NATO. Ca urmare, România va sprijini candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO. Deciziil

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 34 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Două variante de lucru, agreate în şedinţa coaliţiei: Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în data de 15 septembrie sau 29 septembrie / Decizia finală va fi luată marţi - surse

News.ro acum 52 minute
Coaliţia de guvernare a decis, joi, două variante de lucru privind calendarul alegerilor prezidenţiale, şi anume ca primul tur să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie. Decizia finală urmează să fie luată marţi, au precizat surse politice. Lider

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

Dumitru Buzatu, fostul șef al Consiliului Județean Vaslui, scapă de arestul la domiciliu! Decizia nu este definitivă (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 39 minute
Dumitru Buzatu, fost președinte al Consiliului Județean Vaslui, acuzat de luare de mită, ar putea scăpa de arestul la domiciliu! Tribunalul Vaslui a decis joi, 20 iunie 2024, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu a lui Buzatu Dumitru cu măsura

BNR a obţinut un profit de 2,4 mld. lei în 2023, mai mult decât dublu faţă de 2022

Mediafax acum o ora
BNR a raportat pentru anul 2023 un profit de 2,4 mld. lei, mai mult decât dublu faţă de câştigul din 2022. Câştigul băncii centrale scăzuse la 1,08 mld. lei în 2022, după ce atât pentru 2020, cât şi pentru 2021, BNR a raportat profituri de circa 2 m

UPDATE - Olt: O fetiţă de şase ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Balş / Victima a fost transportată la spital / Precizările medicilor

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de şase ani a căzut, joi, de la etajul patru al unui bloc din Balş, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 4 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Dosarul lui Mario Iorgulescu, trimis la rejudecare

Mediafax acum 15 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu la sentinţa de 13 ani şi 8 luni de închisoare. Dosarul e trimis la rejudecare. Fiul lui Gino Iorgulescu primise condamnare după ce ar fi ucis un tânăr

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum 30 minute
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

35°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°