Noua parcare auto a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a fost inaugurată joi. Spaţiul de parcare are 270 de locuri în incintă, disponibile pe patru nivele, plus 30 locuri dispuse în spic pe aleile din jur.
Ultimul nivel este terasa descoperită care va fi rezervată locuitorilor de pe strada Nicolae Iorga, iar ultimul nivel acoperit va fi destinat angajaţilor spitalului. Restul va fi disponibil celor care vin la spital să-şi facă analize, să viziteze pacienţii sau să consulte un medic.
Accesul în parcare este gratuit, cadou de la municipalitate. Şoferilor le vor fi date jetoane speciale pentru barieră, pentru a fi identificaţi din ce categorie fac parte: a riveranilor sau a vizitatorilor spitalului. „Mergeţi în alte oraşe să vedeţi cât costă parcarea. Constanţa n-are problema asta“, a spus primarul Radu Mazăre, care a tăiat panglica împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu.
GALERIE FOTO DE LA NOUA PARCARE AUTO
În parcare se intră prin faţa Policlinicii spitalului, iar ieşirea se face pe strada Nicolae Iorga. Acolo a fost creată şi o alee pentru staţia de taximetre. Parcarea are lift, este prevăzută cu supraveghere video şi va fi păzită. Parcajul a costat 4 milioane euro, bani proveniţi integral din fonduri europene şi a fost construit de ABC VAL. Constructorul mai are încă de lucru la finisaje, deoarece edilii au vrut neapărat devansarea termenului-limită cu o lună. Şantierul a fost demarat acum 9 luni.
O dată cu darea în folosinţă a parcării, circulaţia pe strada Nicolae Iorga va fi reluată pe ambele sensuri. La finele anului trecut, traficul fusese restricţionat pe segmentul dintre intersecţia cu strada Ion Lahovari şi Bulevardul Tomis, unde nu se mai putea circula decât spre Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.
Viceprimarul Decebal Făgădău a declarat că primăria caută să identifice şi a