În plină „depresie“ naţională provocată de fuga talentelor, de imaginea proastă a ţării în lume şi de alte asemenea obsesii identitare lungi cît tranziţia, succesele adevărate sînt nu atît trecute cu vederea, cît îngropate într-o mare de bombăneli şi cîrteli. Iar autorii lor – culmea! – devin mai degrabă victime ale scrîntelii noastre publice decît, aşa cum ar merita, subiecte de elogiu.
De curînd, la Salonul de carte de la Torino, România a înregistrat un asemenea succes. De bine, de rău, în presa românească şi-au făcut loc cîteva ştiri despre asta. Dar – în afară de cîteva texte din reviste culturale – nu a apărut nimic substanţial. Mai mult decît atît, cînd Mircea Cărtărescu a scris în Evenimentul zilei un editorial despre Salonul de la Torino („O mare reuşită a culturii noastre“), accentuînd contribuţia ICR şi viziunea lui H.-R. Patapievici, iureşul forumiştilor a năpădit secţiunea de comentarii cu prostii, scorneli, idei fixe şi înjurături repartizate „democratic“ şi către autorul articolului, şi către preşedintele ICR. Sigur, printre comentatori sînt şi smintiţi, şi inşi care înjură la comandă. Nu merită prea multă atenţie. Dar sînt şi destui asupra cărora măgăriile care se spun de atîta timp despre Horia-Roman Patapievici şi despre ICR au avut efect. La fel cum defăimarea ori minimalizarea lui Mircea Cărtărescu (că scrie „literatură porno“, că e „intelectualul lui Băsescu“, că succesele sale internaţionale n-ar fi de fapt mare lucru etc.) ajung să prindă la o bună parte a publicului care, altminteri, plînge toată ziua că „n-avem valori“ şi că „ne trebuie repere“.
DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anDe altfel, Mircea Cărtărescu însuşi a înregistrat de curînd un notabil succes: a cîştigat premiul pentru literatură oferit de Haus der Kulturen der Welt din Berlin, în co
