Consiliul Judeţean Covasna a fost somat de RAAPPS să predea fostul sediu al BNR din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, clădire dată în folosinţă Bisericii Ortodoxe, în caz contrar autoritatea locală urmând să fie executată silit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a organizat, joi, o conferinţă de presă împreună cu primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în faţa fostului sediu al BNR din municipiu, clădire dată în folosinţă Bisericii Ortodoxe.
Tamas a declarat că RAAPPS, administratorul clădirii, a trimis o somaţie conducerii CJ Covasna, prin care informează instituţia că este obligată să predea imobilul în termen de cinci zile.
"Am ajuns la sfârşitul unei dispute juridice de peste opt ani în ceea ce priveşte proprietatea acestui imobil. Această clădire a fost construită în anii '70 după ce au fost dărâmate casele cetăţenilor din Sfântu Gheorghe, care nici până în prezent nu au fost despăgubiţi", a spus Tamas.
El a adăugat că imobilul a fost dat în administrarea CJ Covasna în 2004, iar în decursul anilor instituţia a investit circa un miliard de lei vechi în reabilitarea clădirii.
"Se pare, însă, că în ţara aceasta nici proprietatea intabulată nu este în siguranţă, având în vedere că am primit o somaţie de la RAAPPS, administratorul clădirii, prin care ne informează că suntem obligaţi să predăm imobilul în termen de cinci zile", a spus Tamas.
Potrivit acestuia, în somaţie se arată că, în cazul în care CJ nu va preda clădirea, va fi acţionat în judecată şi executat silit.
"Aici sunt cheile imobilului pe care o să ni le ia din mână peste o săptămână, poate printr-o demonstraţie de forţă din partea organelor de Poliţie", a afirmat Tamas, potrivit căruia, conform legii, conducerea CJ Covasna trebuie să semneze un proces-verbal de predare a clădirii, chi