Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu: O companie cu sediul în ministerul Transporturilor "servea contracte" de miliarde euro

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 iunie 2012 ·

Lucrările de modernizare a şinelor de cale ferată au fost întârziate de o companie care îşi avea sediul în Ministerul Transporturilor şi care "servea contracte" pentru anumite firme care participau la licitaţiile de atribuire, a declarat Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, pentru Gândul. Sursa: AGERPRES

"Nu înţelegeam la un moment dat de ce nu reuşeam să pornim acele licitaţii (la calea ferată n.r.). Am aflat de ce. Pentru că exista o firmă care căpuşa calea ferată, care avea angajaţi pe care îl plătea şi care erau în interiorul căii ferate, care erau participanţi activi la pregătirea caietelor de licitaţii", a spus ministrul.

"Aveau chiar birourile acolo (în minister n.r.) Plăteau oameni din interiorul Căii Ferate. Oamenii aceia nu mai sunt acolo", a precizat Boagiu.

Fostul ministru a adăugat că s-au făcut sesizări la DNA şi la Parchet pentru compania care "pregătea contracte, le servea cuiva".

"Este tot tronsonul de cale ferată de pe Coridorul 4. Acolo era o miză de 2,1 miliarde de euro. Mică", a subliniat ironic Boagiu. Mai mult, fostul ministru a spus că au început numirile în funcţii a unor persoane asupra cărora planează anumite supiciuni, unele chiar că ar fi colaborat cu Mihai Necolaiciuc.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arhiepiscopia Tomişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum 15 minute
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

Coloana oficială a lui Viktor Orban, implicată într-un accident mortal în Germania. Un polițist a decedat iar un altul a fost grav rănit

Ziare.com acum 16 minute
Victima este un ofițer de poliție german, care a decedat pe 24 iunie. Un alt ofițer a fost grav rănit în urma accidentului în care a fost implicată coloana care îl escorta pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, către aeroportul din Stuttagar, pot

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 41 minute
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 20 minute
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum o ora
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Neamț O fetiță de șase ani a căzut într-o fântână! Intervenție de urgență

Ziua Constanta acum 2 ore
La ora 15:50, azi, 24 iunie 2024, pompierii ISU Neamț, au fost solicitați să intervină în satul Poiana Humei (comuna Oniceni) pentru salvarea unui copil căzut într-o fântână. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 3 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Traficul deviat pe Autostrada Soarelui. A izbucnit un incendiu!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de vegetație a izbucnit în zona Autostrăzii Soarelui (A2), la kilometrul 34, azi, 24 iunie 2024. Polițiștii au intervenit la fața locului. S-a oprit circulația pe ambele sensuri de mers, iar traficul a fost deviat prin Fundulea respecti

„Nu ne mai ascundem că suntem români” – mesajul unui „român adevărat”, publicat de Edward Iordănescu

Mediafax acum o ora
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a publicat luni pe pagina sa de Facebook un mesaj al unui suporter. El a reprodus un mesaj venit de la un prieten de al său, nenominalizat, pe care îl numeşte „un prieten, un român adevărat, un na

Ucraina ia propriile decizii privind ţintele, afirmă Pentagonul după acuzaţiile Rusiei privind atacul din Crimeea

G4Media acum o ora
Pentagonul a transmis luni că Ucraina ia propriile decizii de ţintire, după ce Kremlinul a acuzat direct Statele Unite pentru un atac asupra Crimeei despre care a spus că a fost efectuat cu rachete ATACMS furnizate de SUA şi care a ucis cel puţin pa

Vremea

București
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/25°
mar.

16°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/27°
joi

17°/25°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/31°
mar.

18°/34°
mie.

19°/35°
joi

19°/31°