Motto: "Riscul e ca focul. Dacă e controlat, te va ajuta; dacă e necontrolat, se va intensifica şi te va distruge." Theodore Roosevelt După cum arătam într-unul dintre articolele anterioare, principalul rol al băncilor este de a administra riscuri. De câte ori vine un client la mine şi-mi spune că doreşte un credit şi mă asigură că nu există niciun risc, mă simt obligat să-i răspund că nu există credit fără risc. În momentul în care ne despărţim de bani, acordând un împrumut, unei rude, unui prieten sau unui client, există riscul de a nu mai vedea acei bani înapoi! Administrarea riscului asociat cu acordarea de credite este, probabil, mai veche decât scrisul, pentru că noţiunea de împrumut există de când lumea. În Codul lui Hammurapi, care a sistematizat gândirea juridică în Mesopotamia, cu 4000 de ani în urmă, deşi nu se făcea referire concretă la dobânzi, garanţii si alte noţiuni asociate împrumutului, se sublinia că nerambursarea unui împrumut este o crimă care trebuie pedepsită la fel ca furtul sau frauda. Astfel, un debitor rău-platnic putea fi vândut de către creditori ca sclav. Mai târziu, şi Biblia menţionează sclavia drept pedeapsă pentru neplata datoriilor, dar face un pas înainte prin stabilirea unor limite în drepturile de recuperare ale creditorilor. Aşadar, în cea mai mare parte a istoriei omenirii, nerambursarea datoriilor a constituit o infracţiune care, în diverse perioade şi locuri, a fost pedepsită cu moartea, mutilarea, tortura, sclavia sau, mai recent, cu închisoarea datornicilor. Chiar şi aşa, pe ansamblu, legislaţia şi cutumele nu erau neapărat în favoarea creditorilor. Astfel, în condiţiile în care debitorii riscau consecinţe îngrozitoare dacă nu rambursau, iar creditorii se confruntau cu obstacole de tot felul în recuperarea împrumuturilor, inclusiv în realizarea unui profit (Biblia, ca şi Coranul, interzicea perceperea de dobânzi), e de