Spectacolul „Călătoriile lui Gulliver“ a avut premiera în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, aflat în desfăşurare.

Proiect cultural demarat acum trei ani, în parteneriat cu Festivalul de la Edinburgh şi finanţat cu sprijin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, „Călătoriile lui Gulliver" după Jonathan Swift, în regia lui Silviu Purcărete a fost unul dintre cele mai aşteptate spectacole ale ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Pus în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca" din Sibiu, „Călătoriile lui Gulliver" se înscrie, pe de o parte, într-o serie personală de abordări ale unor texte fundamentale mai puţin dramatizabile, precum „Cumnata lui Pantagruel", după Rabelais, sau „Metamorfoze", după Ovidiu, sau „Pilafuri şi parfum de măgar", pornind de la „1001 de nopţi". Pe de altă parte, spectacolul este tributar şi unei mode a ultimilor ani, când regizorii par mai dipuşi ca oricând să se lase seduşi de dramatizări mai degrabă decât de textele dramatice. Iar o montare a unei poveşti precum cea a lui Jonathan Swift, pentru un regizor ca Silviu Purcărete nu putea fi decât o provocare de neratat. Cu atât mai mult cu cât e vorba de „fantezii" rezolvabile mai degrabă cu mijloace cinematografice decât cu cele ale teatrului.

Dar ce e imposibil, mai ales pentru Silviu Purcărete, regizorul care a cucerit lumea cu „Danaidele", „Phaedra" sau „Titus Andronicus" şi a redefinit conceptul de tragic, traducându-l în imagine? Regizorul lui „Faust" şi al producţiilor de mare amploare, cu desfăşurări de forţe uriaşe, regizorul care vrăjeşte săli întregi şi care dizolvă timpul, spaţiul, actorul şi povestea într-un creuzet magic, din care se ţese o altă lume...

Numai că povestea lui Gulliver e una din acele cărţi care cresc odată cu vârstele, care în copilărie e