Peste 11.000 de copii din România sunt supuşi anual abuzurilor de tot felul: sunt exploataţi prin muncă, neglijaţi ori nu sunt lăsaţi să meargă la şcoală. Deşi de cele mai multe ori este vina părinţilor, aceştia sunt foarte rar decăzuţi din drepturi. Chiar dacă astfel copiii ar avea parte de o viaţă mai bună.

La mijlocul lunii aprilie o ştire îngrozitoare făcea ocolul televiziunilor. Un copil de doi ani din Vaslui ajunsese în comă alcoolică la spital, după ce părinţii îl îmbătaseră. O a treia persoană, beată şi ea, chemase Salvarea. Copilul ajunge în cele din urmă la spital, iar medicii îl pun pe picioare. Ce face Protecţia Copilului?! Ameninţă părinţii că vor rămâne fără copil şi începe monitorizarea familiei. Copilul se întoarce acasă. Într-o situaţie similară, în Marea Britanie sau Austria, autorităţile ar fi pus capăt unui astfel de comportament iresponsabil din partea părinţilor. Copilul ar fi primit, probabil, şansa de a se dezvolta într-un mediu de viaţă mai sănătos. România nu este însă ţara măsurilor radicale. Sistemul este neputincios, întocmai ca părinţii care dau naştere acestor copii. Cu toate eforturile ce se fac, domeniul Protecţiei Copilului încă nu s-a „maturizat" considerabil în ultimii zece ani. Avem puţini asistenţi sociali şi majoritatea îşi fac treaba din birou, întocmind dosare. Sunt însă şi specialişti implicaţi, uneori chiar mai mult decât le-o cere slujba.

Copii omorâţi de părinţi

De ce suferă sistemul nostru de lentoare când vine vorba despre rezolvarea problemelor acestor copii ţine în primul rând de resursele insuficiente, umane şi materiale, dar şi de o anume mentalitate. „Nu sunt bani pentru a ţine toţi copiii abuzaţi în centre. Nu avem suficiente fonduri să plătim personalul şi recunoaştem că acesta nu este întotdeauna cel mai bine pregătit. Nici asistenţa maternală nu este neapărat o soluţie. Cei ca