Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Craiova, că prioritate la finanţare pe fonduri structurale de coeziune, în perioada 2014-2020, pentru România, vor avea proiectele celor vor crea cele mai multe locuri de muncă.
Declaraţia primului-ministru vine după discuţia avută, în cursul zilei de vineri, la întâlnirea cu Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, dar şi cu ceilalţi lideri europeni, la reuniunea de la Bucureşti, transmite corespondentul MEIDAFAX.
Prmierul Victor Ponta a declarat că a ajuns la această concluzie după mai multe vizite şi consfătuiri cu reprezentanţii în teritoriu din diferite zone ale ţării, de la care a aflat unde este mai mare nevoie de fonduri europene pentru dezvoltare regională, pentru infrastructură sau o pregătire reală a forţelor de muncă.
Ponta a spus că a discutat, de asemenea, şi ce trebuie făcut pentru ca investiţiile care s-au făcut până în prezent, dar şi cele care se vor mai face, să beneficieze de sprijin din partea României.
"Am discutat acest lucru, nu între noi, la partid sau la USL, ci cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, cu ceilalţi prim-miniştri din zonă, pentru România, pentru perioada 2014-2020, cele mai importante proiecte care trebuie finanţate sunt proiectele care îi sprijină pe cei care creează locuri de muncă", a declarat Victor Ponta.
Primul-ministru a ţinut să precizeze că nu statul român va face de acum încolo locuri de muncă, ci marii investitori privaţi.
"Locuri de muncă nu o să mai facă statul român, ca-n epocile de dinainte de '89, locurile de muncă vor fi făcute de marii investitori privaţi, cu o singură condiţie: Guvernul României să nu le pună beţe-n roate, ci să-i ajute în toate proiectele pe care le dezvoltă", a mai spus premierul Victor Ponta.
Ca referire directă la Craiova şi judeţul D