De ce scriu despre Cadiz? Pentru că, din punctul meu de vedere, e un oraş prea puţin lăudat, prea puţin cunoscut, prea puţin luat la pas, deşi are, de la un capăt la altul, mai puţin de trei kilometri. Cadiz este localizat în sudul Spaniei şi de aceea poartă în umbre cele mai frumoase influenţe orientale, de la forma caselor la dimensiunile reduse ale străduţelor care îl descriu. Nu e, sub nici un chip, o localitate obişnuită, poate pentru că, reprezintă totuşi aproape o graniţă între două mari continente, între două mari culturi, între două mari poveşti.

Există oameni care consideră că nu ai ce face în Cadiz mai mult de două zile, spunând că e un oraş-port prea mic ca să poată găzdui o vacanţă complexă dacă turistul caută şi altceva pe lângă plaje reuşite. Şi totuşi, în acest punct elegant şi original de pe harta Spaniei, se găseşte ceva ce nu apare în prea multe locuri din lume: senzaţia de familiaritate şi de labirint descifrat, senzaţia că, orice ai face, pe oriunde ai lua-o, nu te poţi pierde. Asta mi se pare fascinant: să poţi să mergi printr-un oraş străin şi să nu ai nevoie să ştii dinainte dacă o să faci stânga sau dreapta pe următoarea străduţă, pentru că, oricum, mai devreme sau mai târziu, te vei întoarce de unde ai plecat.

Cadizul e un oraş al întâmplărilor frumoase, al posibilităţii de a trăi, fie şi pentru câteva zile, o libertate anume, o libertate cu două tăişuri, ameţitoare şi cuceritoare în acelaşi timp. În rest, nu-mi dau seama dacă mai are sens să insistăm pe extraordinara calitate de a avea Oceanul aproape. Da, la Cadiz, pe lângă toate aceste cadenţe surprinzătoare, mai e şi oceanul, cu toate nebuniile lui revelatoare, cu toate răspunsurile lui pline de farmec şi de adevăruri.

Poate că sudul Spaniei e umbrit nedrept de frumuseţea celorlalte zone ale ţării, poate că nu e acolo cea mai importantă sau bogată zonă, poate că defec