În vatra satului românesc de odinioară, copilăria era un univers tainic, fascinant, pe care îl aflăm din poveştile celor care astăzi ne sunt bunici. În lumea de ieri, copilăria se trăia "pe apucate". Din momentul în care cel mic învăţa să meargă şi să îngâne câteva cuvinte, când soarele zvânta pământul şi era vremea de arat şi semănat, copiii erau urcaţi în căruţă şi porneau la câmp, cu părinţii, să pregătească ogoarele pentru o nouă recoltă. La 4-5 ani, copiii de ieri săpau cu osârdie pământul. Alţii, mai măricei, mergeau în urma plugului ce răsturna brazda moale din care ieşea abur, sufletul pământului. În lumea satului totul se desfăşura ritualic.

Până la vârsta de 2 ani, prcuncul nu avea voie sa treacă pragul porţii decât dacă purta la gât sau la piept un săculeţ cu câteva fire de sare, în scop apotropaic. La 3 anişori însă, mai în joacă, mai în serios, pruncii păşteau gâştele pe marginea dumului. Abia după 3-4 ani copilul era considerat persoană autonomă, putând să ia parte la alaiurile sărbătorilor creştine, îmbrăcând cu bucurie nespusă cele mai frumoase straie ţesute în război. Copiii mai mari îndeplinau în satul vechi riturile împotriva secetei, Caloianul sau Paparudele, iar vindecările Căluşarilor se petreceau în marginea satului, acolo unde, doar de Rusalii, copiii erau supuşi unor gesturi de terapie magică.

Acest univers tainic îl puteţi descoperi vizitând expoziţiile tematice deschise la Muzeul Naţional al Ţăranului Român – "Lumea mică a celui mic", (Sala Irina Nicolau – până la 3 iunie), respectiv Muzeul Naţional de Istorie al României, unde, la 1 iunie, se deschide expoziţia "Copilăria de altădată, la ţară". Veţi putea admira colecţii de colecţii de port-textile, obiecte din lemn, jucării, grafică documentară şi fotografii, obiecte de cult, mic mobilier şi multe alte minuni ale vremurilor de ieri, aflate în colecţiile mai multor muzee, în