E vorba de faptul că într-o societate proclamată de propaganda comunistă ca stând sub semnul arderii pe altarul ideilor şi idealurilor revoluţionare, trăiau şi acţionau inşi care furau, înşelau, îşi abandonau copiii şi plecau în lume.

România anilor 1973-1974.

Nicolae Ceauşescu se află la jumătatea drumului său de 20 de ani: de la debutul strălucit din 1965 la prăbuşirea sângeroasă din 1989.

Deşi departe de liberalismul anilor 1965-1971, regimul n-a ajuns încă la dictatura posomorâtă şi monotonă de după 1980.

În consecinţă, textele oficiale (relatări ale vizitelor de lucru ale lui Nicolae Ceauşescu, documente de partid şi de stat, comunicate privind popasurile unor delegaţii străine în România) nu acoperă complet, asemenea unei calote de mediocritate, întreaga suprafaţă tipografică a unui ziar precum

Scînteia.

Citind şi fişând oficiosul PCR din 1973-1974, descopăr astfel, ca pe o oază într-undeşert tipografic, rubrica Faptul divers, în care se regăseşte şi o altă Românie decât cea a dragostei faţă de Partid şi a entuziasmului faţă de îndeplinirea sarcinilor la locul de muncă:

România infracţională

Ce era Faptul divers?

O rubrică dinadins intitulată astfel pentru a sublinia că în hotarele ei se regăsesc fapte mărunte, care nu-şi merită prezenţa în restul ziarului, consacrat - se înţelege - faptelor măreţe.

Scînteia se străduia să publice zilnic această rubrică sub forma unei coloane de texte mici, întocmite în redacţie după corespondenţele primite din ţară.

Constituia Faptul divers o oglindă autentică a României infracţionale?

Fireşte că nu.

Citind şi fişând Faptul divers publicat pe parcursul anilor 1973-1974, am remarcat următoarele:

Faptele cumplite ale realităţii îşi găseau loc cu greu în Scînteia de la vremea respectivă.

Din când în când, apăreau note despre câte o crim