Locuitorii comunei Gurghiu beneficiază de serviciile unui cabinet stomatologic, deschis pe strada Petru Maior nr. 34. Începând cu anul 1994, aici își desfășoară activitatea dr. Eugenia Biro. Reporter: De când funcționează cabinetul stomatologic?
Eugenia Biro: Am deschis cabinetul în 1994, într-un spațiu care înainte era închiriat către Colegiul Silvic din Gurghiu și din 2006 ne-am mutat în actualul spațiu de pe strada Petru Maior nr. 34. Rep.: Ce servicii oferiți localnicilor?
E.B.: Activitatea desfășurată este acordarea asistenței stomatologice în caz de urgență. De asemenea, mai realizez proteze, servicii de profilaxie, tot ce se poate, în funcție de dorința și posibilitățile financiare ale pacientului. Lucrări sofisticate cum ar fi implanturi, nu se realizează la noi, iar atunci când avem cazuri mai grave pacienții sunt direcționați către cabinete stomatologice mai performante, de la oraș. Rep.: După ce program lucrați?
E.B.: Programul este zilnic, acum ni s-a redus pentru cei care sunt asigurați la trei ore zilnic. Practic, ei ar avea două zile și jumătate într-o săptămână, însă finanțarea este foarte mică și se epuizează destul de repede. Rep.: Cum se fac programările?
E.B.: Pentru urgențe și programări, clienții au la dispoziție următorul număr de telefon: 0740-005.866. Rep.: În încheiere, spuneți-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră.
E.B.: Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, stagiatura am făcut-o la Zalău, iar după aceea am primit repartiție la Reghin. Din 1994 am venit la Gurghiu. Soțul meu este de aici, bunicii mei la fel, am avut o casă moștenită în care ne-am mutat. Am renunțat la locuința din Târgu-Mureș, și ne-am stabilit în Gurghiu, comună unde atât eu și familia mea ne simțim foarte bine. Locuitorii comunei Gurghiu beneficiază de serviciile unui cabinet stomatologic, deschis pe strada Petru Ma