Deseori pe strada sau chiar printre apropiati, se intampla sa vedem oameni care vorbesc singuri. Sau putem fi chiar noi in aceasta situatie. Este ingrijorator? De unde vine acest obicei?
Oamenii se nasc cu acest reflex, spun psihologii. In copilarie, mai mult de jumatate dintre copii sunt auziti vorbind singuri in timpul jocului sau inainte de culcare. Poate fi vorba de dialoguri imaginare, de cuvinte de incurajare sau de mustrare.
In preadolescenta, cand copii incep sa inteleaga regulile sociale, realizeaza ca a vorbi de unul singur este "ceva care nu se face", si de aceea acest dialog inceteaza, potrivit Psychologies.
Dar ce se intampla cu adultii care poarta dialoguri cu voce tare cu ei insisi? A vorbi de unul singur este o boala care are si o denumire mai putin cunoscuta - solilocvie. Insa se pare ca nu exista persoana adulta care sa nu fi fost lovita macar o data de aceasta problema. De ce vorbesc si adultii de unii singuri? Iata cele mai frecvente motive:
Stres, ingrijorare si nervi
Adultii stiu foarte bine ca nu se cade sa vorbesti de unul singur, insa este suficienta o presiune psihica foarte puternica pentru ca aceste bariere sa cada. A vorbi cu tine insuti poate fi un moment de respiro, de eliberare de stres, de imbarbatare.
Deloc intamplator, psihologii au constatat ca odata cu criza economica numarul persoanelor care sunt surprinse vorbind singure pe strada a crescut.
A pune ordine in ganduri
Unii oameni sunt adeptii notitelor, insa pentru altii este mai la indemana sa-si verbalizeze gandurile, iar in lipsa unei persoane care sa-i asculte intervine dialogul cu ei insisi.
Medicii au dat si o explicatie stiintifica: acest gen de dialog pune in legatura cele doua emisfere ale creierului, gandirea se accelereaza si se gaseste mai repede o solutie.
@
