Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Tendinţe electorale: Facebook, izlaz şi Regina de diamant

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 iunie 2012 ·

Dumnică am fost într-o comună din zona Giurgiu. Pe la prânz am asistat la un miting electoral.

S-a desfăşurat pe un izlaz trasat ca un teren de fotbal şi mărginit de două tribune stinghere. A participat tot satul. În zonă, lumea se strânge cam la orice, chiar şi când vine Smurdul la câte un bolnav. Perimetrul era îngrădit. La intrare primeai câte un pix, un balon, o brichetă şi o eşarfă.

Apoi te aşezai fără să vrei la o coadă unde se dădeau bonuri cu numere. Eu am prins 1214. Se spunea că bonurile ar fi pentru o tombolă unde s-ar putea câştiga biciclete, maşini de tuns iarba şi chiar un scuter. De fapt ele nu serveau decât la un bufet bine aprovizionat cu mici şi bere foarte rece. Tombola nu a mai fost organizată pentru că primarul se teme de anchete şi rudele lui nu s-au înţeles cine şi ce să câştige. Lumea a înţeles şi a rămas cu o impresie bună. Omul ar fi dat pentru că are de unde, dar putea să aibă necazuri.

A început. Familii întregi s-au aşezat liniştite la mese şi au gustat micii. De la caz la caz se făceau schimburi între mâncare şi băutură. Muzica era asurzitoare şi vocea unui DJ nici nu se desluşea. Partea mai proastă a fost ca în momentul când a venit un senator "de la judeţ" şi a ţinut o cuvântare muzica nu a fost dată mai încet.

Până la urmă nu a mai vorbit nimeni, sau cine a mai încercat nu a putut fi auzit din pricina muzicii. Până la coadă a fost frumos. Familiile respectabile au mers acasă cu baloane, brichete, pixuri şi eşarfe, iar beţivii tot la Mat, cum ar fi făcut şi dacă nu era miting. În drum spre Bucureşti, am observat că în toate comunele se întâmplase cam acelaşi lucru. Locaţiile au fost diferite. Cadourile nu prea. În unele locuri am observat că se dăduseră saci şi tricouri.

Localităţile cu romi păreau mai tulburate. Oamenii stăteau pe şosea şi nu se dădeau la o parte din calea maşinil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum 21 minute
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 10 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 10 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°